CFR Marfă a organizat transportul special de armament de la fabrica din Braşov, fiind singura instituţie autorizată efectueze astfel de transporturi în România, potrivit informaţiilor remise AGERPRES de reprezentanţi ai companiei.
Potrivit sursei citate, angajaţii Poliţiei Transporturi a descoperit lipsa a 64 de focoase pentru rachete aflate în trenul special care efectua o cursă pentru Romarm de la Braşov către Bulgaria.
Doar CFR Marfă are autorizaţie pentru a efectua astfel de transporturi, iar companiile private de transport feroviar nu pot organiza astfel de curse deoarece doar CFR Marfă este autorizată de Ministerul Apărări pentru astfel de activităţi, au precizat reprezentanţii companiei naţionale de transport marfă pe calea ferată.
Se pare că furtul focoaselor ar fi avut loc în localitatea Stăneşti din judeţul Giurgiu.
Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis o anchetă în acest caz.
„La data de 16.07.2011, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost sesizat de către Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie Giurgiu despre faptul că în cursul acestei zile, în jurul orei 15,30, lucrători din cadrul Staţiei CFR Giurgiu Nord au constatat că la un vagon din garnitura trenului ce conţinea obiecte cu specific militar, transportate în baza unui contract între societăţi private, sigiliile aplicate erau rupte şi uşa glisantă deschisă. Trenul se afla în Staţia CFR Giurgiu pentru efectuarea formalităţilor vamale. Din interior s-a constatat că lipseau patru lăzi cu dispozitive militare. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă împreună cu instituţiile abilitate, sub coordonarea procurorilor militari pentru efectuarea de cercetări”, se arată într-un comunicat remis duminică de către Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
AGERPRES.ro