spot_imgspot_img
17.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

Trei bârlădeni din zona Traian-Podeni, arestați pentru lovire și alte violențe în urma raziei de amploare!

- Advertisement -
ORDINE… Perchezițiile din Municipiul Bârlad s-au desfășurat în cartierul Podeni, unde este instituită și zonă specială de siguranță publică.

ARESTĂRI… La Judecătoria Bârlad au fost prezentați pentru arestare preventivă trei bărbați, în urma celor 14 percheziții domiciliare făcute pe 30 aprilie, desfășurate în cartierul Podeni, strada Traian, acolo unde încă mai este instituită zona specială de siguranță publică. Este vorba despre Cristi Răzvan Dura, Spasian Vlăduț Răducanu și Stoica Fernando Ispas, cercetați pentru mai multe infracțiuni de loviri și alte violențe. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bârlad a admis solicitarea Parchetului, astfel că au fost emise trei mandate de arestare preventivă pe numele celor trei bârlădeni. La rândul lor, aceștia au contestat decizia Judecătoriei Bârlad, urmând ca apelul să fie judecat la Tribunalul Vaslui.

Judecătoria Bârlad a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad privind pe inculpații Dura Cristi Răzvan, Raducanu Spasian Vlăduț și Stoica Fernando Ispa. S-a dispus ieri arestarea preventivă a celor trei inculpați pentru săvârșirea foarte multor infracțiuni de lovire și alte violențe, (comise începând cu 9 iulie 2019, până pe 20 aprilie a.c.), pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.05.a.c. și până la data de 30.05.a.c., inclusiv. Vă reamintim că în urma efectuării perchezițiilor domiciliare din cartierul Podeni au fost depistate și ridicate “Două arme, de tip pistol airsoft, peste 20.000 de lei și 2.200 de țigarete (despre care există suspiciunea că ar proveni din activitatea infracțională), corpuri tăietoare-întepătoare (40 de bucăți), corpuri contondente (10 bucăți), bastoane telescopice cu funcție electro-șoc (6 bucăți) și alte bunuri care fac obiectul cercetării.”, după cum a precizat inspectorul de poliție Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

Percheziții cu peste 150 de polițiști și jandarmi

Pe 30 aprilie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au efectuat 14 percheziții domiciliare, la adrese de pe raza municipiului Bârlad și o percheziție pe raza orașului Murgeni. Perchezițiile din Municipiul Bârlad  s-au desfășurat în cartierul Podeni, acolo unde este instituită și zonă specială de siguranță publică. La primele ore ale dimineții, peste 110 polițiști și 40 de jandarmi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au pus în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din municipiul Bârlad și orașul Murgeni.  În cauzele penale în care au fost dispuse perchezițiile, s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, furt calificat și infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.  Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unor dosare penale (lovire sau alte violente, amenintare, distrugere si tulburarea ordinii și liniștii publice), întocmite ca urmare a unor conflicte între mai multe persoane, din perioada 2019-2022. Au fost puse în executare 19 mandate de aducere, pe numele a 18 bărbați și al unei femei, cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani, toți din municipiul Bârlad, persoanele fiind conduse la sediul Poliției Municipiului Bârlad, pentru cercetări. “Au fost depistate și ridicate două arme, de tip pistol airsoft, peste 20.000 de lei și 2.200 de țigarete (despre care există suspiciunea că ar proveni din activitatea infracțională), corpuri tăietoare-întepătoare (40 de bucăți), corpuri contondente (10 bucăți), bastoane telescopice cu funcție electro-șoc (6 bucăți) și alte bunuri care fac obiectul cercetării”, a precizat inspectorul de poliție Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

Bărbat bătut cu sălbăticie și abandonat în stradă

Vă reamintim că un bărbat de 35 de ani, din Bârlad, A.R., din cartierul Podeni, a ajuns în stare gravă la ATI Reanimare, după ce a fost bătut de trei indivizi furioși, cu vârste între 18 si 33 de ani. Victima a ajuns la ATI Reanimare, prezenta un Traumatism Cranio-Cerebral cu pierderea conștiinței și fractură deschisă gambă stânga. Pe 26 aprilie a fost operat la picior. Cei trei agresori sunt cercetați tot în libertate, iar într-un perimetru al cartierului Podeni, a fost prelungită instituirea zonei speciale de siguranță publică, pentru alte 7 zile. În cadrul zonei speciale de sigurantă, ordinea si linistea publică este mentinută de politiști și militari jandarmi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.