ISTORIE… Fãurirea României Mari a fost un proces complex, aflat sub imperiul necesitãtii si care a durat în timp, existând momente culminante. Douã dintre acestea de cea mai mare importantã sunt 1 Decembrie 1918 si 4 iulie 1920, proclamarea Unirii Transilvaniei cu România si, respectiv, recunoasterea internationalã a acestui eveniment. Transilvania a fost cea de-a treia provincie, care a desãvârsit formarea României Mari. Dupã unele pãreri, acest proces a început în 1916 si s-a încheiat în 1922, odatã cu încoronarea lui Ferdinand si a Mariei ca regi ai României în catedrala de la Alba Iulia. Ne vom opri acum asupra momentului Trianon, aruncând o privire asupra relatiilor româno maghiare, fundamentale pentru întelegerea istoriei Transilvaniei.
Dan Ravaru
Dupã o lungã cãlãtorie, dupã ce au plecat din patria lor originarã din vestul Siberiei si au poposit prin Urali si pe Volga, unde au fost inclusi în satul Khazar, ungurii de origine fino-ugricã (ca si finlandezii si estonii), nãzuiesc spre vestul Europei, îi înspãimântã pe locuitorii zonelor pe care le cotropesc, dar sunt apoi învinsi, asa cã se potolesc si se stabilesc în Panonia, unde se aflã si astãzi. Aflând cã la rãsãrit sunt tinuturi mult mai bogate decât Câmpia în care se asezaserã, au nãvãlit în tinuturile denumite acum Transilvania, prin acest reper geografic avându-se în vedere si Banatul, Crisana, Maramuresul. Dupã ce vor înfrânge rezistenta bãstinasilor, care se numeau deja români (blagi, olahi), condusi de voievozi ca Gelu Glad Menumorut, vor trece la reorganizarea provinciei, iar în jurul anului 1000 devin si regat catolic. În avangardã, erau pusi mereu secuii, urmasi ai kabalilor (trib asimilat) asa cã acestia au fost asezati la trecãtorile muntilor dinspre Moldova, sã întâmpine atacurile dusmane. Nesimtindu-se în sigurantã, i-au chemat în Transilvania pe Cavalerii Teutoni si, dupã ce s-au certat cu acestia, pe germanii numiti impropriu sasi, desi nu erau toti din Xaxonia. Numai pe români nu a fost cazul sã-i aducã deoarece ei se aflau deja acolo si erau mai numerosi. A urmat un sir nesfârsit de nedreptãti la care au fost supusi românii. Mai întâi, ungurii, sasii si secuii s-au constituit în ceea ce ei numeau Unio Trium Nationum, adicã Unirea celor Trei Natiuni, deci, expunerea românilor, care erau considerati „tolerati”, ceea ce însemna admisi în Transilvania doar atât timp cât vor fi acceptati de conducãtorii unguri. În continuare, românii au cãutat sã se elibereze, s-au rãsculat în mai multe rânduri fãrã a reusi sã ajungã la libertate. Pentru modul în care erau tratati, ajunge sã mentionãm un singur aspect juridic. Dacã o crimã era imputatã unui maghiar, era nevoie de cel putin sapte motive pentru a fi doveditã, pe când în cazul unui român, ajungeau trei. Într-o hotãrâre judecãtoreascã din Evul Mediu se spune, „dacã se va afla cã un român a tãiat mãcar si numai coaja unui copac din pãdure, el va fi dus acolo si spânzurat de creanga copacului”. Totusi, românii reusesc sã formeze o intelectualitate si sã consemneze drepturile pe care le doresc într-un document de mare importantã „Supplex libellus valachorum”. La 1848, revolutia maghiarã încearcã sã obtinã drepturi numai pentru unguri, pe când românii sunt exclusi. Din nou, se manifestã spiritul national al acestora, opunându-se credintelor maghiare de asimilare.
Tratatul de la Trianon, unul dintre tratatele de bazã pentru recunoasterea Unirii pe plan international
În 1916, România începe participarea la Primul Rãzboi Mondial cu dorinta de a elibera provinciile românesti de sub stãpânire strãinã. Situatia era, însã, complexã. Basarabia era sub stãpânire ruseascã, Transilvania si Bucovina, sub cea austro-ungarã. România trebuia sã se alieze ori cu Austro-Ungaria, ca sã elibereze Basarabia, ori cu Rusia, ca sã elibereze Transilvania. A fost aleasã ultima variantã si, în noaptea de 15-16 august, trupele române vor începe eliberarea Transilvaniei. Dupã încheierea rãzboiului propriu-zis, s-au declansat alte probleme în cursul tratativelor purtate în cazul Conferintei de Pace de la Paris. Problema Transilvaniei s-a aflat, desigur, în prim-plan pentru români. Dupã limpezirea unor aspecte legate de Austria, vine rândul rezolvãrii relatiilor cu Ungaria, adicã în primul rând problema Transilvaniei. La Consiliul Suprem (conducerea lucrãrilor Conferintei), Ungaria era reprezentatã de o delegatie în frunte cu contele Apponyi, cãruia i se remite Tratatul la 16 ianuarie 1920. Nationalist sovin recunoscut, contele tine un discurs patetic menit sã influenteze asistenta, pedalând pe nenorocirile prin care trecuserã tara sa, el sustine în continuare cã dupã îmbucãtãtirea Ungariei, noile state vor avea si ele probleme privind amestecul de nationalitãti. Pentru teritoriile dezlipite de Ungaria, Apponyi propune plebliscite, iar în cazul când acestia sunt pentru pãrãsirea statului maghiar, sã fie organizate într-o uniune economicã. Rãspunsul Consiliului Suprem se referã în primul rând la realitãtile etnografice din Europa Centralã, la faptul cã populatiile de aici au fost înglobate fãrã voia lor în satul maghiar. În privinta plebiscitelor, s-a arãtat cã ar fi imposibil de organizat, ele au fost deja înlocuite prin adunãri populare. Tratatul s-a încheiat în Palatul Trianon din Complexul Regal de la Versailles. Acest document, semnat la 4 iulie 1920, recunostea Unirea Transilvaniei cu România. Tratatul de la Trianon este unul dintre tratatele de bazã pentru recunoasterea Unirii pe plan international. Acest document se numea „Tratat de Pace între Puterile Aliate si Asociate si Ungaria”. Din partea României, au semnat Nicolae Titulescu si Ioan Cantacuzino. Pe el, si-au mai pus semnãturile reprezentantii SUA, Angliei, Frantei, Italiei, Japoniei, Canadei, Greciei, Poloniei, Regatul Unit al sârbilor, croatilor si slovenilor, Cehoslovacilor si Ungariei. Art. 45 din acest tratat specifica „Ungaria renuntã în favoarea României la toate drepturile si titlurile asupra teritoriilor vechii monarhii a Austro-Ungariei situate dincolo de frontierele Ungariei. Conform art. 27 din acest tratat, frontiera României cu Ungariei se stabilea astfel încât Transilvania intra în componenta României. Stabilirea frontierei pe Tisa s-a fãcut dupã principiul de a încorpora aproape toti românii si cât mai putini maghiari în hotarele României. Astfel, dacã în 1914 Ungaria avea aproape 21 de milioane de oameni, dintre care numai 40% erau maghiari, iar 60% români, cehi, slovaci, evrei, ruteni, Tratatul de la Trianon a redus populatia Ungariei la opt milioane de oameni, dintre care 96% erau maghiari. Istoricul Constantin Kiritescu concluzioneazã astfel: „la 4 iulie 1920, s-a pronuntat unul dintre marile verdicte ale istoriei. La Trianon, în Versailles, s-a semnat Tratatul de Pace dintre Ungaria, Puterile Aliate si Antanta. Statul milenar al Ungariei, întemeiat pe violentã si pe nedreptate, se desfiintase si se prãbusise. Era, în sfârsit, un stat national unguresc ajuns la proportiile sale reale. Teritorile locuite de slavi în sud, de români si slovaci formau de aici înainte pãrti integrante din statele lor nationale”. Din pãcate, aceastã adevãratã lectie a istoriei este respinsã de unii maghiari care cautã sã reînvie credintele revizioniste de refacere a granitelor si de proclamare a unei Transilvanii, dacã nu, realipitã Ungariei, un stat independent, de aceea trebuie sã cunoastem mai bine istoria si sã stim sã ripostãm intelectual atunci când este cazul. Este uimitor faptul cã Ungaria a alocat în ultimii ani 300 milioane de euro pentru a sustine propaganda contra Trianonului, publicând în zeci de tãri cãrti favorabile Ungariei, iar la noi, problema intereseazã pe foarte putinã lume.
