Patru persoane au fost trimise în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie Iaşi după ce au păgubit de 6,5 milioane lei nu mai puţin de 73 de oameni, cu care au încheiat contracte de construire şi vânzare/cumpărare a unor apartamente, informează DNA.
În perioada 3 iunie 2006 – 10 august 2009, la diferite intervale de timp, inculpaţii Coman Teodor (fost Similiac), Coman Cezara-Violeta (fostă Similiac), Chiriac Marius-Bogdan, Ilie Iulian-Vasile (fost Carp), sprijiniţi de Condrea Mihai au indus şi menţinut în eroare 73 de persoane în legătură cu încheierea/executarea unui număr total de 66 contracte de construire sau/şi de vânzare/cumpărare a unor apartamente amplasate la mansarda unor blocuri situate în diferite zone din Iaşi.
Concret, firmele constructoare au încheiat contractele în condiţiile în care nu deţineau autorizaţiile legale necesare (autorizări în lipsa cărora imobilele nu puteau fi racordate la reţelele de gaz, curent electric, apă, canalizare şi nu puteau fi înstrăinate prin act autentic către părţile vătămate), iar banii încasaţi de la persoanele păgubite s-au folosit de către inculpaţi în alte scopuri decât pentru executarea lucrărilor (achiziţii de bunuri imobile, creditarea unor terţe firme), împrejurări pe care, dacă părţile vătămate le-ar fi cunoscut, nu ar mai fi încheiat contractele în cauză.
Suma totală de 6.546.333,67 lei, provenită din contractele încheiate cu persoanele înşelate, a fost introdusă în circuitul financiar al firmelor constructoare pentru a fi utilizată ulterior, în interes propriu, de către inculpaţi.
În acelaşi caz au fost trimise în judecată, ca persoane juridice, firmele prin care s-au realizat înşelăciunile.
REALITATEA.net