ANORMAL… Teoretic, ședința de ieri a CL Bârlad a fost în afara legii pentru că nu au participat mai mult de jumătate de consilieri, așa cum cere legea. Nu este prima dată când se întâmplă asta și este cumva legală această anomalie din cauza unui mici scăpări a regulamentului. În ședințele online, orice consilier este de ajuns să se logheze, dar poate închide camera, așa că nimeni nu știe dacă urmărește ședința, spală vase sau se uită la un film!
Conform secretarului Primăriei Bârlad, la ședința extraordinară de ieri au fost “prezenți” 18 consilieri. Fizic au fost doar nouă în sala de ședințe. Restul erau “pe fir”. Nu e nimic anormal pentru că oricum ședința a fost din start declarată “online”, adică orice consilier care se loghează cu un dispozitiv pe grupul de lucru este considerat prezent. Problema este că singurul văzut șI auzit pe tot parcursul ședinței a fost consilierul Bogdan Sârbu (cu mici și minuscule excepții). Ceilalți au preferat să-și închidă camera și să-și vadă de treburile lor. Este foarte prosibil ca aceștia să nu aibă habar ce s-a discutat ieri în ședință sau ce proiecte au votat. Aceasta este o altă anomalie pentru că un consilier care nu spune nimic în timpul votului (contra sau mă abțin) este considerat un vot pentru! Asta înseamnă că, dacă un consilier doar se loghează și nu spune nimic pe tot parcursul ședinței, acel consilier va vota automat pentru toate proiectele de hotărâre supuse dezbaterii.
Indemnizația de ședință, încasată doar pentru un click
Nu avem date exacte dar, conform site-ului Primăriei Bârlad, indemnizația de ședință încasată de un consilier este de 10% din indemnizația primarului care era în 2022 18.200 lei. Așa că, pentru simplu fapt că s-a logat pe grup, fără să facă nimic altceva, un consilier încasează aproximativ 2000 de lei. Este de înțeles că într-o ședință extraordinară, planificată în timpul orelor de serviciu, nu toți consilierii își pot face timp pentru aceasta. De aceea, cel mai corect este să nu te prefaci că participi și să fii declarat absent, așa cum au făcut-o, de altfel, trei consilieri. Dar să te prefaci interesat și prezent pentru suma de 2000 de lei nu prea pare corect. Să nu credeți că se întâmplă asta doar în Bârlad. Lacunele din regulamentele de funcționare a consiliilor locale se regăsesc în toată țara. La Bârlad, doar profită foarte mulți de aceste lacune!
Bine ca nu e 10%din șpagă primarului ca se umpleau de bani, și asa huzuresc stand degeaba .