Extern

Trump a plecat în Egipt pentru un summit de pace pentru Gaza

Donald Trump a fost aplaudat și lăudat în parlamentul israelian, luni, unde a ținut un discurs, după eliberarea celor 20 de ostatici israelieni ținuți captivi de Hamas mai bine de doi ani. Președintele parlamentului l-a comparat pe liderul de la Casa Albă cu Cirus cel Mare, regele persan care le-a permis evreilor să se întoarcă din exilul din Babilonia și să-și reconstruiască Templul din Ierusalim. Eliberarea ostaticilor și, în compensație, a prizonierilor palestinieni din Israel, este prima fază a unui acord mai larg care prevede o pace durabilă în regiune, scriu Reuters și Times of Israel.

Planul lui Trump de a-l invita pe Netanyahu la summitul din Egipt, abandonat după avertismentul lui Erdogan

Un plan de ultim moment al lui Donald Trump de a-l invita pe Benjamin Netanyahu la summitul multinațional privind Gaza, organizat în Egipt, a picat, după ce președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a anunțat că nu va ateriza la Sharm el-Sheikh dacă premierul israelian participă, potrivit The Guardian.

Prezența lui Netanyahu la summitul de la Sharm el-Sheikh ar fi fost convenită de Trump într-o convorbire telefonică avută luni dimineață, din Israel, cu Sisi.

Biroul premierului israelian a transmis ulterior că Netanyahu nu poate participa, invocând apropierea unei sărbători.

Trump a plecat spre Egipt

Președintele SUA, Donald Trump, s-a îmbarcat acum în Air Force One și este gata să părăsească Israelul pentru a merge în Egipt, relatează The Guardian. Aici, Trump și președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi vor găzdui împreună un summit pentru pace în Gaza la care vor participa peste 20 de lideri mondiali.

El a fost însoțit la avion de premierul israelian Benjamin Netanyahu, cu care a avut o discuție aparent cordială, deși cea mai mare parte a conversației de pe pistă imposibil de auzit din cauza zgomotului produs de avion, afirmă jurnaliștii de la The Guardian.

Scopul summitului de la Sharm El Sheikh este „de a pune capăt războiului din Fâșia Gaza, de a intensifica eforturile pentru a obține pacea și stabilitatea în Orientul Mijlociu și de a inaugura o nouă eră de securitate și stabilitate regională”, potrivit președinției egiptene…https://hotnews.ro/cine-sunt-ostaticii-israelieni-care-urmeaza-sa-fie-eliberati-de-hamas-cand-este-preconizata-predarea-2085343

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button