Extern

Trump anunță pentru prima dată că nu va folosi forța în Groenlanda: „Nu vreau să folosesc forța, nu voi folosi forța”

Într-un discurs dur susținut la Davos, după o serie de critici primite de la aliați, liderul de la Casa Albă a spus că SUA doresc „negocieri imediate” pentru a discuta achiziționarea Groenlandei.

Președintele SUA, Donald Trump, a exclus miercuri utilizarea forței în încercarea sa de a controla Groenlanda, dar a declarat într-un discurs la Davos că nicio altă țară nu poate asigura securitatea teritoriului danez.

„Oamenii credeau că voi folosi forța, dar nu trebuie să fac asta”, a spus Trump la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial din Elveția. „Nu vreau să folosesc forța. Nu voi folosi forța”, a spus el.

Trump a făcut aceste declarații într-un discurs urmărit cu atenție, umbrit de deteriorarea relațiilor transatlantice și de tensiunile cu Europa legate de eforturile sale de a achiziționa Groenlanda.

În context, el a fost foarte critici la adresa liderilor europeni și a amintit de rolul SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Fără noi, probabil ați vorbi germană și japoneză”, a spus el.

El a minimalizat problema, calificând-o drept „o cerere mică” pentru „o bucată de gheață” și afirmând că achiziția nu ar reprezenta o amenințare pentru alianța NATO.

„Nicio națiune sau grup de națiuni nu este în măsură să asigure securitatea Groenlandei, în afară de Statele Unite”, a spus Trump, adăugând: „Solicit negocieri imediate pentru a discuta din nou achiziționarea Groenlandei de către Statele Unite”…https://hotnews.ro/ultima-ora-trump-anunta-pentru-prima-data-ca-nu-va-folosi-forta-in-groenlanda-nu-vreau-sa-folosesc-forta-nu-voi-folosi-forta-ce-vrea-presedintele-sua-2154322

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button