spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Tudor Polak îl provoacă pe Buzatu, în chestiunea pârâului care traversează Vasluiul

- Advertisement -
Tudor Polak

PIATRĂ DE MOARĂ…Deputatul Tudor Polak încearcă la început de mandat să atragă atenția luîndu-și o sarcină pe care și Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, și-a luat-o acum doi ani, dar pe care nu a onorat-o. Este vorba despre igienizarea și acoperirea pe anumite zone a pârâului Delea, care străbăte municipiul Vaslui, de la Nord, la Sud. La acest moment, acest pârâu produce un disconfort vasluienilor, mai ales al celor din zona Gării și din zona căminelor de nefamiliști din strada Castanilor. Să vedem în ce măsură va reuși tânărul deputat liberal, acolo unde s-a împotmolit bătrânul politician, Dumitru Buzatu. Ar fi prea frumos ca la Vaslui, mai ales în zona podului din Gară, cele două maluri ale pârâului Delea să aibă alei pentru plimbări, amenăjări cu flori, bănci și iluminat stradal.

Puțini vasluieni știu că pârâul care trece prin zona Gării din Vaslui este același curs de apă care vara parfumează într-un mod aparte căminele fostei fabrici de mobilă. Cunoscut ca și pârâul Delea, acesta crează un disconfort și proprietarilor de apartamente care locuiesc în blocurile începând de la podul CFR, până la fabrica de lapte. Coloniile de țânțari, imaginea dezagreabilă și mirosurile urâte sunt doar câteva din neplăcerile vecinătății cu acest curs de apă pe care autoritățile l-au lăsat neîngrijit. În 2019, Buzatu anunța din biroul său de la Consiliul Județean, după o întrevedere cu directorul regional de la Iași, de la Apele Române, că va iniția un proiect și că acest pârău va fi igienizat, iar în unele zone unde locurile de parcare sunt o problemă, acesta va fi acoperit cu dale de beton, tocmai pentru a descongestiona parcările aglomerate. Campania electorală a trecut și de acum peste patru ani e posibil ca acest subiect să fie iar luat în discuție. 

Surpriză! Deputatul Polak vrea să spargă gheața în politică, rezolvând problema pârâului Delea

Gest surprinzător al deputatului Tudor Polak de la PNL, care fără să fie în campanie electorală vrea să spargă gheața, tranșând încă de la începerea mandatului său această spinoasă problemă a igienizării și acoperirii în unele zone a pârâului Delea. Iată ce a postat acesta pe Facebook, fără să aibă vreo presiune a electoratului: „Încep săptămâna de muncă cu o problemă la care vasluienii așteptă de mult timp o soluție concretă și aplicabilă. Prioritatea mea: investiții la pârâul Delea. Vasluienii știu foarte bine câtă vreme a fost neglijată și amânată orice transformare, vizibil necesară, a pârâului Delea. Pentru că îmi doresc, în numele vasluienilor care m-au trimis în Parlament, să rezolv această problemă, i-am formulat o întrebare oficială domnului ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna în care i-am explicat situația pârâului Delea. Îmi doresc să găsim împreună o soluție nu doar eficientă, dar și rapidă. Părâul Delea arată deplorabil, crează disconfort și nu aduce cinste municipiului nostru. Încă din campania electorală, mulți vasluieni mi-au cerut să iau atitudine cu privire la pârâul Delea. Eu mă țin de cuvânt. Caut soluții și-mi asum ca într-un timp cât mai scurt, alături de Ministerul Mediului și instituțiile de resort, să le găsesc”, spune acesta pe rețelele de socializare.

Buzatu a abandonat acest proiect, să vedem dacă tânărul Polak îl va resuscita

PROMISIUNE NEONORATĂ…Dumitru Buzatu a spus în 2019, după ce s-a întâlnit cu directorul regional de la Iași, de la Apele Române, Cristi Nechifor, că va igieniza și acoperi pârâul Delea, dar a uitat. Să vedem ce va face Tudor Polak!

ÎNCERCARE… Întrebat concret ce anume va face, de către reporterii Vremea Nouă, după ce Dumitru Buzatu a mai promis această investiție, Tudor Polak spune că își dorește ca din Bugetul Național pe 2021, pentru acest proiect, ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor să i se aloce măcar 10 milioane de lei, din totalul de 24 de milioane la cât se ridică întreaga valoare a proiectului. „Știu că acest proiect este mai vechi, dar vasluienii s-au săturat să mai aștepte. Cred că anul acesta voi reuși să-l conving pe ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor că este o prioritate pentru localitatea Vaslui și măcar o parte din bani să fie alocați. Începând cu zona căminelor de nefamiliști, acest pârâu trebuie acoperit, pentru a descongestiona parcările aglomerate, iar în zona Gării trebuie igienizat, regularizat și, acolo unde se impune, acoperit. Nu sunt adeptul acoperirii sale în întregime, fiindcă acest pârâu are farmecul său. Apele Române au un proiect mai amplu și mai au investiții programate și în zona de confluență a pârâului cu râul Vasluieț, în spatele stației de epurare”, a mai spus Tudor Polak. Rămâne de văzut dacă aceste declarații politice se vor materializa într-un fel. Dumitru Buzatu a abandonat acest proiect, pentru că nu-i mai aduce avantaje electorale. Să vedem însă ce va face tânărul om politic. Sperăm ca totul să nu rămână doar la nivelul unor discuții politice.

(Lucian TIMOFTICIUC)

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.