Asociaţia Vier Pfoten doreşte ca săptămâna viitoare să aducă la Letea şi ceilalţi 19 cai care au rămas în ferma din satul brăilean Urleasca.
Coordonatorul de proiecte din cadrul asociaţiei, Kuki Bărbuceanu, a declarat miercuri pentru AGERPRES că săptămâna aceasta doreşte să aducă la Letea încă un transport cu nutreţ pentru cei 22 de cai care au fost aduşi în urmă cu aproape o săptămână la Letea.
”Vreau ca acest transport de nutreţ să fie urmat săptămâna viitoare de transportul celor 19 cai care se află acum la ferma din Urleasca, dar totul depinde de autorităţile sanitar-veterinare”, a afirmat Bărbuceanu.
El a mai spus că din cei 22 de cai, care au fost aduşi deja în satul Cardon din comuna C.A. Rosetti, trei erau însemnaţi de localnici, acum ei fiind în proprietatea asociaţiei neguvernamentale.
”Deocamdată toţi caii trebuie să rămână în acel ţarc timp de trei luni. După aceea, intenţionăm să redăm animalele însemnate proprietarilor. Cei care vor dori să-i folosească în gospodărie o vor putea face fără nicio problemă”, a menţionat reprezentantul asociaţiei Vier Pfoten.
Bărbuceanu şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu alte asociaţii neguvernamentale, însă a menţionat că niciuna dintre acestea nu i s-a adresat cu vreo ofertă clară de sprijinire a acţiunilor de protejare a cailor din Letea.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Elena Udrea, şi coordonatorul de proiecte din cadrul asociaţiei Vier Pfoten, Kuki Bărbuceanu, au semnat pe 28 august, la Cardon, Delta Dunării, un acord de colaborare pentru protejarea cailor din Pădurea Letea, prin care asociaţia se obligă să aibă grijă de caii fără stăpân.
La rândul său, în baza unui studiu efectuat de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism, MDRT va amenaja o zonă în care aceşti cai să poată fi văzuţi şi fotografiaţi de turişti.
Cei 22 de cai care au fost transportaţi luna trecută din judeţul Brăila în Delta Dunării, judeţul Tulcea, fac parte din grupul de 54 de animale al cărui transport spre un abator din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost oprit ilegal în luna mai de mai multe organizaţii neguvernamentale în satul Urleasca, judeţul Brăila.
Pe 12 mai, aflat în zona Letea pentru a pregăti vizita unor oficiali guvernamentali din Austria, reprezentantul asociaţiei, Kuki Bărbuceanu, a constatat că mai mulţi cai, unii dintre ei bolnavi de anemie infecţioasă, au fost prinşi şi lăsaţi fără îngrijiri medicale, el sesizând autorităţile cu privire la această situaţie pe data de 18 mai.
Două zile mai târziu, cei 54 de cai au fost încărcaţi pe un camion, până la Brăila, cinci cai murind. Ca urmare a caracteristicii sinusoidale a bolii, analizele efectuate de medicii veterinari din Brăila au relevat că doar 10 cai sunt bolnavi de anemie infecţioasă, deşi la Tulcea 19 cai erau pozitivi la această boală. În Brăila cei 10 cai au fost eutanasiaţi. Alţi doi mânji s-au născut în ferma din satul Urleasca.
Acţiunile Vier Pfoten în Deltă au început în decembrie 2010, când fundaţia a efectuat un transport de 105 tone de nutreţ pentru caii crescuţi în stare de semi-sălbăticie în Pădurea Letea, arie naturală strict protejată din Delta Dunării, proiectul organizaţiei vizând obţinerea unei suprafeţe de pe grindul Letea pentru amenajarea unei zone unde caii să poată fi observaţi de turişti.
Proiectul nu a beneficiat până în prezent de sprijinul autorităţilor tulcene, având în vedere situaţia sanitar-veterinară a zonei aflate la graniţa de est a Uniunii Europene, fragilitatea eco-sistemelor din Delta Dunării, dar şi situaţia terenurilor din Rezervaţie care sunt domeniu public de interes naţional.
AGERPRES.ro