Local

ULTIMA ORA: Mașină cu trei pasageri, cuprinsă de flăcări în trafic! (FOTO)

GRAV… In urmă cu puțin timp, în municipiul Vaslui, pe „variantă”, în apropiere de „Interex”, o mașină în care se aflau trei persoane a luat foc! Numai norocul a făcut ca șoferul și ceilalți doi pasageri (sora și o persoană în vârstă) să vadă la timp flăcările care ieșeau de sub capota încinsă și să sară din mașină. „Aproape de Interex, mașina s-a oprit din mers, iar fratele meu a încercat să o pornească din nou. Am văzut însă flăcările ieșind de sub capotă. Ne-am speriat foarte tare și am sărit din mașină toți trei. Bine că nu a pățit nimeni nimic. Viața omului e mai importantă decât fiarele acestea. O mașină o mai poți cumpăra, dar viața nu”, a spus sora șoferului. ISU Vaslui, cu două autospeciale s-au deplasat la fața locului, pentru a stinge incendiul. Trebuie spus că oamenii veneau de la Iași și se îndreptau spre localitatea de domiciliu, Muntenii de Jos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button