spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
26-apr.-2024

Ultima zi de liceu a absolventilor din Negresti

- Advertisement -

PREMIERA Cu multe emotii, lacrimi, bucurie dar si tristete, absolventii claselor a XII-a si a XIII-a ai Grupului Scolar Industrial “N.IOrga” Negresti au mãrsãluit ieri pe strãzile orasului. Alãturi de profesori, au marcat acest moment emotionant printr-un frumos curs festiv desfãsurat la Casa de Culturã din oras. Absolventii au asistat la ultima lectie de dirigentie iar dirigintii lor au strigat pentru ultima oarã catalogul, apoi fiecare clasã a prezentat câte un moment artistic. Emotii mari au fost si la oferirea premiilor, dirigintii dar si elevii mândrindu-se cu roadele muncii lor. Fiecare clasã a avut elevi premianti, dar din toate clasele a iesit în evidentã clasa a XII-a B, unde din 28 de elevi, 19 au avut medii peste nouã, de aici fãcând parte si absolventele care au primit titlul de sef de promotie , Ionela Daniela Paraschiv si Oana Diana Budescu, care au absolvit liceul cu media zece. Ziua s-a încheiat printr-o cinã festivã, la care au participat absolventii dar si profesorii deopotrivã, iar despãrtirea de colegi si diriginti va fi marcatã în zilele urmãtoare printr-un banchet la Predeal . “ Este un moment de bucurie dar si de tristete în acelasi timp. Cu sigurantã îmi va fi dor de colegi si de profesori, dar a sosit momentul decisiv, am devenit maturi, suntem responsabili pe viitorul nostru. Vreau sã-i multumesc doamnei diriginte, Doina Pita, si tuturor profesorilor care ne-au fost alãturi, ne-au îndrumat, învãtat, ne-au certat când am gresit si ne-au arãtat cã le pasã de noi si de calitatea învãtãmântului”, a declarat Ionela Daniela Paraschiv, sefã de promotie . “ Sã obtin media zece a fost o mare realizare pentru mine. A fost nevoie de foarte multã muncã, perseverentã, seriozitate dar nu as fi reusit fãrã sprijinul dirigintelui, Doina Pita, profesorilor si pãrintilor”, a declarat Oana Diana Budescu, sefã de promotie. “ Sunt mândrã cã avem copii destepti, cuminti, profesori buni. Important este cã se învatã. Incercãm sã trecem peste greutãtile financiare si sã ne mentinem cu fruntea sus, sã dãm sperantã copiilor nostri”, a declarat Doinita Mihai, director liceu N.Iorga Negresti.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.