spot_imgspot_img
14.7 C
Vaslui
23-apr.-2024

Un ambulanțier a văzut moartea cu ochii după ce câțiva tineri teribiliști au izbit intenționat ambulanța! (FOTO)

- Advertisement -

INCREDIBIL… Momente teribile pentru un echipaj de ambulanță care se întorcea de la Vaslui spre stația Bârlad. Autospeciala a fost izbită, cel mai probabil intenționat, de o mașină plină cu patru bărbați teribiliști care au fugit de la locul accidentului! Poliția i-a căutat toată noaptea de marți spre miercuri, pentru a fi trași la răspundere. Fiind doar o tamponare fără victime, teribiliștii s-au prezentat pe 10 februarie spășiți la Poliția Bârlad și au fost audiați. Sunt patru bărbați de 19, 30, 32 și 41 de ani, toți din municipiul Bârlad. La volan s-a aflat bărbatul de 30 de ani, care și în momentul prezentării la poliție părea că este sub influența alcoolului. A fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Șoferul mașinii cu tineri, care venea dinspre Bârlad spre Vaslui, a oprit la câțiva zeci de metri de intersecția Drumului European 581 cu Drumul Județean spre Unțești, comuna Bogdănești. Ambulanța mergea spre Bârlad, la orele 19.45, iar în momentul când a ajuns la intersecția respectivă, mașina care aștepta pe sensul opus a demarat, a făcut stânga brusc, a tăiat linia continuă dublă și a intrat în plin în Ambulanță. Șoferul de pe Salvare a văzut cum mașina începe să se rotească pe șosea, a reușit cu greu să o mențină dreaptă, ajungând cu ea în șanțul de pe marginea DE 581, din fericire, pe roți! Cei care au intrat cu autoturismul în ambulață au fugit cu tot cu autoturism, de la fața locului, lăsând la locul impactului numerele de înmatriculare. La fața locului au sosit polițiștii rutieri din Bârlad și cei din comuna Banca, care au pornit în urmărirea celor implicați în teribilul incident, care din fericire nu s-a soldat cu victime. Au găsit mașina abandonată la circa un kilometru, fără nimeni pe lângă ea. De menționat este faptul că atât șoferul cât și ambulanțierul de pe mașina de Ambulanță au avut un șoc emoțional total, după accident. Conform celor declarate de medicul Dan Ungureanu, ambii erau speriați și plângeau. Mașina avariată a fost remorcată de un tractor până la Substația Bârlad de unde va fi trimisă la un Service pentru reparații.

„O ambulanță C2 din substația Bârlad a fost implicată într-un accident rutier pe drumul european 581, la intersecția cu drumul spre Untești. A fost lovită de o altă mașină ai cărei pasageri au fugit inițial de la locul accidentului. Nu au fost victime. Ambulanța nu avea pacient. Se întorcea de la Vaslui după ce predase un pacient. Momentan, Ambulanța nu este funcțională și a fost înlocuită cu una de rezervă.”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Teribiliștii mergeau la… femei, la Bogdănești!

Polițiștii fac cercetări pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Fiind fără victime, doar o tamponare, cei care au provocat accidentul aveau la dispoziție, conform legii, 24 de ore ca să se prezinte la sediul Poliției Bârlad. Și s-au prezentat! La orele 15.00 au intrat la audieri patru bărbați de 19, 30, 31 și 41 de ani, toți din Bârlad, locuind pe strada Stroe Belloescu. Șoferul mașinii a fost cel de 30 de ani, care la momentul prezentării la poliție părea că este sub influența alcoolului, dar a refuzat să sufle în alcootest. A fost dus la spitalul bârlădean pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta are permis auto, eliberat de Marea Britanie. Mașina aparține unei persoane din Horoiata, comuna Bogdănești, tatăl bărbatului de 41 de ani, care se afla în mașină în momentul impactului.

„Cei patru bărbați sunt acum audiați la Poliția Bârlad, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările producerii incidentului, urmând ca apoi să se dispună luarea măsurilor ce se impun”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.