National

Un bărbat care a incendiat o femeie în plină stradă, lăsat liber de Parchet. „Măsura controlului judiciar este proporţională cu gravitatea acuzaţiei”, susţine procurorul Oliver Teodorescu

Luni, 12 octombrie 2020, Mutaşcu Petru a turnat benzină peste o femeie de 57 de ani și apoi i-a dat foc. Victima este internată în spital, cu arsuri de gradul 2 şi 3, dar procurorul care cercetează tentativa de omor a decis să nu ceară arest preventiv pentru Mutaşcu. Incidentul s-a petrecut în centrul satului Verendin din judeţul Caraş-Severin, pe drumul care leagă Caransebeș de Orșova. Era ora 7:00 dimineaţa, iar localnicii, alertaţi de ţipetele de durere ale femeii, au sărit să stingă focul. Tot ei au fost şi cei care au sunat la 112. Furios că i-a picat înţelegerea pentru o casă Femeia incendiată nu locuieşte în Verendin, dar are acolo o casă rămasă de la părinţi, pe care intenţiona să o vândă.  Cu 6 luni în urmă, ea a vorbit cu Mutaşcu să-i lase casa lui pentru 10.000 de euro şi, drept avans, bărbatul i-a dat atunci o mie de euro. Dar înţelegerea n-a fost bătută-n cuie de vreo hârtie semnată sau de vreun act încheiat între cei doi. Mutaşcu locuia în acel sat, iar în casa arvunită de el a cazat doi oameni care munceau în gospodăria lui. În vară, femeia a constatat că din curte începuse să-i dispară lucruri: ţigla ceramică ce fusese depozitată în podul casei, dar şi o căruţă, pe care bărbatul i-a zis că a dus-o la un muzeu din Timişoara. Femeia s-a răzgândit şi n-a mai vrut să încheie afacerea cu el. L-a anunţat pe Mutaşcu zilele trecute că s-a decis să vândă casa altcuiva şi că lui îi dă înapoi mia de euro. Au discutat prin telefon iar bărbatul, deşi nervos că înţelegerea căzuse, părea că s-a împăcat, în cele din urmă, cu situaţia.
Citeşte întreaga ştire: Un bărbat care a incendiat o femeie în plină stradă, lăsat liber de Parchet. „Măsura controlului judiciar este proporţională cu gravitatea acuzaţiei”, susţine procurorul Oliver Teodorescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button