ZĂLUD… Un bărbat gelos și orbit de furie că fosta concubină nu mai vrea să stea cu el, nu a mai ținut cont nici măcar de ordinul de protecție, pe care femeia în vârstă de 26 de ani, din municipiul Huși, îl obținuse de la instanță, așa că a venit după ea val-vârtej, cu gândul să o bată. Individul este din Bârlad și are 29 de ani. Pentru că a lovit-o pe femeie, încălcând restricția, instanța a dispus arestarea preventivă a lui T. F. A., pentru 30 de zile.
„Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Huși au reținut un bărbat din Bârlad, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție (în formă continuată) și lovire sau alte violențe. Din cercetările efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Huși au stabilit faptul că, în perioada 13-14 noiembrie 2021, un bărbat în vârstă de 29 de ani ar fi încălcat, în mod repetat, măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa de către Judecătoria Huși, s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri față de fosta sa concubină (26 de ani, din Huși) și ar fi agresat-o, lovind-o cu palma în zona feței. Totodată, polițiștii hușeni au stabilit că, la data de 19 octombrie 2021, Judecătoria Huși a emis față de bărbatul cercetat un ordin de protecție pentru o perioadă de 6 luni, prin care bărbatului îi era interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri față de fosta concubină, de domiciliu sau de locul de muncă. Totodată, acestuia îi era interzis să o contacteze în orice mod. Având în vedere faptul că acesta avea cunoștință despre obligațiile stabilite de instanța de judecată, bărbatul a încălcat cu bună știință prevederile ordinului de protecție. În data de 17 noiembrie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore. În cursul zilei de astăzi, 18 noiembrie 2021, acesta a fost prezentat Judecătoriei Huși care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.