Poliţiştii din Botoșani au găsit, vineri, 30 mai, pe stradă, un copil în vârstă de patru ani, dezorientat şi îmbrăcat sumar, care ar fi căzut de la fereastra apartamentului în care locuieşte.
„Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au intervenit prompt astăzi, după ce au observat, pe o stradă din municipiu, un copil de aproximativ 4 ani, dezorientat şi parţial îmbrăcat. Din discuţiile purtate cu minorul, poliţiştii au aflat că acesta ar fi căzut de la etajul 1 al blocului în care locuieşte, iar ulterior, speriat, a plecat de acasă şi nu mai ştia cum să se întoarcă”, informează IPJ Botoşani, potrivit Agerpres.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție județean Botoșani precizează că micuțul nu prezenta leziuni grave, ci doar câteva zgârieturi vizibile.
Polițiștii au chemat o ambulanță
Oamenii legii au solicitat de urgenţă intervenţia unui echipaj medical, pentru a-i fi acordate îngrijiri de specialitate.
Polițiștii au identificat familia copilului, urmând ca împrejurările exacte ale incidentului să fie verificate de poliţişti, în colaborare cu specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului…https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/un-copil-de-patru-ani-a-cazut-de-la-etaj-s-a-2447377.html