spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Un dosar cu un mort în urma unui accident rutier provocat de un șofer beat a zăcut aproape 3 ani în sertarele Poliției

- Advertisement -

GRAV… Un caz incredibil iese la iveală în aceste zile și arată că, uneori, dosarele, chiar și cele în care este vorba despre moartea unui om într-un accident rutier, provocat de un șofer băut, care a mai și părăsit locul faptei, poate „zace” mult și bine prin dosarele Poliției, dacă apropiații nu fac „presiune” și doar așteaptă ca autoritățile să își facă datoria. Este vorba despre un accident rutier petrecut în data de 12 iunie 2019. Victima a fost pasagerul din dreapta și avea 56 de ani la momentul tragediei. Șoferul, pe atunci un tânăr de 30 de ani, era băut. Dosarul care ar fi trebuit să ajungă în scurt timp pe masa judecătorilor a rătăcit prin sertarele Poliției, mai bine de doi ani de zile, iar când familia s-a decis să facă totuși demersuri, a fost nevoie de multe cereri de urgentare a dosarului, pentru ca, abia acum, în martie 2023, cazul să ajungă pe masa instanței, în camera preliminară. „Efectiv, au uitat de acest dosar, ce să mai lungim vorba. Asta a fost realitatea. Cazul nu a fost mediatizat, rudele nu au știut să întrebe mai devreme, pentru că au crezut că Poliția îi va chema când va fi cazul și iată așa, au trecut 3 ani de zile de la accident. Nici acum nu ajungea cazul în instanță, dacă oamenii nu își angajau un avocat bun, care să insiste foarte mult”, spun apropiații.

Accidentul rutier soldat cu moartea unui bărbat de 56 de ani s-a petrecut pe 12 iunie 2019, în comuna Hoceni, mai exact pe raza localității Deleni, pe Drumul Comunal (CDC) 166, direcția spre Barboși. Șoferul vehicului avea atunci 30 de ani și, la momentul producerii accidentului, se afla sub influența băuturilor alcoolice, după cum arată datele din anchetă. Pasagerul din dreapta era un bărbat în vârstă de 56 de ani, care a decedat ca urmare a traumatismelor suferite, incompatibile cu viața. Șoferul, spun apropiații victimei, a mai și plecat de la locul accidentului, însă, cum-necum, nu s-a mai reținut și acest aspect. Polițiștii au preluat cazul, au deschis cercetări și au început urmărirea penală a șoferului pentru ucidere din culpă. Numai că lunile treceau și nicio veste și niciun fel de semn, spun apropiații defunctului, nu mai venea din partea anchetatorilor. Cu sfiala oamenilor simpli, dintr-un sat de pe valea Prutului, rudele mai întrebau despre „ce se mai aude în dosarul accidentului soldat cu decesul bărbatului de 56 de ani”, însă li se spunea că „ se anchetează”. Lunile însă tot treceau, până când s-a ajuns să treacă și anul, apoi alt an… Iar dosarul nu mai era finalizat și nici pomeneală să ajungă pe masa instanței. Ba, gurilele rele spune că dosarul era de-a dreptul uitat prin cine știe ce sertar.

„Dacă nu se făceau cereri după cereri pentru urgentarea dosarului, nici după 3 ani nu se ajungea cu cazul în instanță”

Iată însă că ieri, 22 martie 2023, bietul dosar a ajuns pe masa instanței de cameră preliminată, din cadrul Judecătoriei Huși. Rudele bărbatului de 56 de ani, mort în accidentul produs de șoferul de 30 de ani la acea dată, pe fondul teribilismului, dar și al faptului că era băut, s-au constituit în număr mare părți civile. De asemenea, s-au constituit părți civile și Spitalul municipal Huși, precum și Serviciul Județean de Ambulanță. „Este vorba doar despre dreptate. Noroc de faptul că acești oameni, când au văzut că trece un an, doi ani, și cred că ar mai fi trecut mult și bine, dacă nu se lua atitudine, s-au gândit să își ia un avocat bun, care să vadă ce este cu acel dosar. Foarte greu a dat de el, din ce am înțeles noi, s-au făcut o grămadă de cereri de urgentare a dosarului.Într-un final, cu mare greutate s-a reușit, iată, finalizarea și trimiterea în judecată a inculpatului. Dar e posibil așa ceva? Să fie un accident cu șofer băut și cu un mort, iar dosarul să ajungă în instanță după 3 ani de la producerea faptei? E trist. Oamenii de rând cam așa pățesc”, spun apropiații defunctului. De partea cealaltă, polițiștii susțin că nu a fost vorba despre „uitarea” în sertare a dosarului, ci doar de o anchetă mai amănunțită. „Este de înțeles că fiecare vrea ca cercetările să se desfășoare cu celeritate și organele de cercetare penală își dau mereu silința în acest sens, dar în unele cazuri este nevoie de mai mult timp, de expertize, de multe alte aspecte și de aceea perioada până la finalizarea dosarului se prelungește. Sunt de înțeles aparținătorii care solicită grăbirea cercetărilor, dar procedurile trebuie respectate”, explică polițiștii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Mai trageti statul roman de mana si nu mai da-ti in politie. Deficit 30%, patrulari cate 17 pe luna din 20 zile lucratoare. Cand sa se mai faca dosare? Cand sa se mai prinda hoti? Mai ales sectia 4 de la husi este condusa de …….

    • Mulți polițiști vin sa fumeze, sa bea cafea si sa stea de vorbă acolo.Cladirea aia a rămas încremenită în timp.Sa puna mana de la mana si sa faca curățenie acolo.La Jandarmeria este la fel, la pompieri si la penitenciar….parcarile sunt pline cu masini( mai spun ca salariile sunt mici)Este o duduie si o nesimțire la Vaslui de nu iti vine sa crezi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.