spot_img
38.5 C
Vaslui
13-iul.-2024
spot_img

Un fost deputat de Vaslui candidează pentru funcția de președinte al României

- Advertisement -

SURPRIZE… Ana Birchall, fost deputat de Vaslui în două legislaturi, a declarat că a decis să candideze pentru funcția de președinte al României, conform unei postări pe pagina sa de socializare. La fel ca Traian Băsescu, trecut și el pe la Vaslui și ajuns ulterior ministru al Transporturilor și președinte al României, Ana Birchall a fost ministru al Justiției în cadrul guvernului Dăncilă, fost ministru delegat pentru afaceri europene în guvernul Grindeanu și fost reprezentant Special pentru Proiecte Strategice și Relații Internaționale în cadrul companiei Nuclearelectrica. Acum, aceasta țintește cea mai importantă funcție din România, pentru care va candida ca independentă.

Ana Birchall a menționat că a fost crescută să nu-și plece capul și să nu-și ferească privirea în fața nedreptății, având o educație care i-a învățat să fie cinstită, responsabilă și să înțeleagă legile pentru binele oamenilor. Ana Birchall a subliniat că aceste principii i-au fost transmise de bunicii și părinții săi, având curajul să lupte pentru ceea ce consideră drept. Motivația candidaturii sale provine din dragostea față de țară și din convingerea că este datoria sa să răspundă nevoilor și speranțelor românilor. Iată mesajul postat de aceasta pe pagina sa de Facebook. “ Am decis să candidez pentru funcția de Președinte al României! Am fost crescută să nu-mi plec capul și să nu-mi feresc privirea în fața nedreptății. Am fost educată și m-am pregătit profesional să fiu cinstită, responsabilă, să înțeleg legile și să le folosesc pentru binele oamenilor. Acest lucru mi l-au insuflat bunicii și părinții mei. Să am curaj să mă lupt pentru ceea ce este drept. Candidez pentru că iubesc această țară. Fără compromisuri. Am simțit mereu că este datoria mea să răspund nevoilor și speranțelor românilor. România nu își poate descătușa potențialul, nu poate crește, atâta timp cât totul se clădește pe nisipurile mișcătoare ale corupției organizate și ale imposturii. Sunt milioane de voci de români care cer o țară în care să creadă. Sunt aici să le fac vocile să răsune clar și răspicat. Să le redau încrederea”.

Cine este Ana Birchall și ce legături a avut aceasta cu Vasluiul?

Originară din Mizil, Prahova, Ana Birchall (45 ani) este membru PSD din anul 2005, iar din 2012 și până în 2019 a fos deputat de Vaslui, din partea PSD, bucurându-se de toată susținerea fostului președinte al organizației județene a partidului, Dumitru Buzatu. În legislatura trecută, 2016-2020, fostul lider al social democraților reușea să o impună pe Ana Birchall în funcția de vicepremier interimar pentru parteneriate strategice. Și tot în acea perioadă, Tudor Buzatu reușea să se angajeze în aparatul de lucru al vicepremierului Ana Birchall. După ce a fost ajutat să se obișnuiască cu aerul din Guvern, fiul lui Dumitru Buzatu a mai ocupat diverse posturi în Executivul României, ultima sa funcție fiind cea de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. În luna noiembrie 2019, pe când era ministru al Justiției, Ana Birchall a fost exclusă din PSD din cauza dorinței sale de a desființa Secția Specială pentru Investigarea magistraților.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. Să facă și pentru țară ce a făcut pentru colegiul din Vaslui unde a candidat, adică NIMIC?
    Poate restul țării nu o știe, dar vasluienii, pentru că știu că nu a făcut nimic pentru ei, sper să nu o voteze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.