Un fotbalist din Vaslui a semnat cu Universitatea Cluj
DE VIITOR… Vasluianul Darius Ladaru, în vârstă de 16 ani, a semnat primul său contract de jucător profesionist cu Universitatea Cluj. Născut la Vaslui, Ladaru s-a transferat la “U” Cluj în urmă cu patru ani, în 2022, de la Real Junior Vaslui.
În acest an, Darius Ladaru a cucerit Cupa Elitelor U16 cu Universitatea Cluj. În marea finală, clujenii au învins clar echipa similară a celor de la Farul Constanța, scor 4-0. „Cinci jucători din Academie au semnat primele contracte de profesioniști cu FC Universitatea Cluj. Darius Ladaru, fundaș central în vârstă de 16 ani, e născut în Vaslui și a evoluat în prima parte a junioratului pentru echipa locală Real Junior Vaslui. A sosit în 2022 în Academia Universității și a cîștigat, alături de echipa noastră, Cupa Elitelor U16 la finalul stagiunii 2024-2025”, au anunțat reprezentanții Universității Cluj. El a început fotbalul la Vaslui, la clubul Reaj Junior, sub comanda antrenorului Ciprian Amarandei. „Suntem mândri că încă un copil care a început fotbalul la Real Junior Vaslui ajunge la acest nivel. El intră în lista consistentă a jucătorilor crescuți și de clubul nostru, care sunt în grafic în drumul spre marea performanță fotbalistică, devenind profesioniști și anume: David Mario și Luca Lungu la Sassuolo, Ștefan Amarandei la Sampdoria, Rareș Munteanu și Ianis Podoleanu la Farul Constanța”, a spus Ciprian Amarandei.