spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
20-apr.-2024

Un hușean de 18 ani a lovit cu pumnul o fată, în curtea unei școli locale!

- Advertisement -

SCELERAT… Nici bine nu a început anul școlar, că, la Huși, s-a și înregistrat un caz extrem de grav: o fată de 18 ani a fost lovită cu pumnul de un individ de aceeași vârstă, chiar în curtea unei școli. Polițiștii l-au reținut pe agresor pentru 24 de ore, iar procurorul a dispus controlul judiciar pentru 60 de zile. Anchetatorii au descoperit că individul o amenința și o hărțuia pe fată încă din luna iulie, iar acum, când a văzut-o în curtea școlii, a luat-o la bătaie.

„Polițiștii au probat activitatea infracțională a unui tânăr, în vârstă de 18 ani, din municipiul Huși, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 15:00, Poliția Huși a fost sesizată de către o tânără, în vârstă de 18 ani, din municipiul Huși, județul Vaslui, despre faptul că, în timp ce se afla în curtea unei unități de învățământ din municipiul Huși a fost agresată de către un tânăr. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada iulie – septembrie persoana în cauză, ar fi fost hărțuită și amenințată cu acte de violență de către tânărul în vârstă de 18 ani, iar în data de 15 septembrie a.c., în timp ce se aflau în curtea unei unități de învățământ din municipiul Huși, acesta ar fi lovit-o cu pumnul. În cursul zilei de ieri, 15 septembrie a.c., în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior acesta fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului”, au transmis reprezentații IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.