Un accident rutier a avut la primele ore ale zilei de sâmbătă, 17 ianuarie, în localitatea Ilișești din județul Suceava. Un microbuz cu 11 persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat.
La ora 00.17, pompierii militari suceveni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Ilișești, potrivit Moldova Press.
Un microbuz a ieșit în decor și s-a răsturnat pe o parte.
Salvatorii au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În evenimentul rutier au fost implicate 11 persoane, neîncarcerate. Două dintre acestea s-au ales cu traumatisme.
Cele două victime, conștiente și cooperante au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate, potrivit ISU Suceava.

Amintim că un alt accident rutier a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la intersecţia dintre Calea Rahovei şi Calea Ferentari. Două persoane au ajuns la spital.
Vineri seară, un alt accident, cu șapte mașini implicate, a avut loc pe autostrada A1, pe sensul Pitești – Curtea de Argeș, coliziunea s-a produs din cauza poleiului de pe carosabil….https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/un-microbuz-cu-11-persoane-s-a-rasturnat-pe-o-2501472.html