spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Un milion de absente

- Advertisement -

Abandon scolar în crestere si fugã de evaluãrile periodice

Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui a convocat, la Centrul de Afaceri, directorii unitãtilor de învãtãmânt, pentru a le prezenta raportul care reflectã activitatea lor, dar si situatia din învãtãmântul vasluian, pentru anul scolar trecut. Chiar dacã s-a înregistrat o schimbare în bine fatã de anul scolar 2011- 2012 în ceea ce priveste managementul unitãtilor de învãtãmânt, dar si în ceea ce priveste rezultatele la examenele nationale si la concursurile sustinute de dascãli, titularizare si definitivat, situatia este departe de a fi perfectã. Scolile sunt în continuare nesigure, abandonul scolar este în crestere si elevii trec pe la cursuri tot mai rar.

Conform raportului publicat de conducerea ISJ Vaslui, scolile rãmân în continuare locuri nesigure, actele de violentã fiind destul de greu de monitorizat pentru cã victimele nu spun întotdeauna ceea ce li se întâmplã. Dintre cazurile de violentã semnalate, cele mai frecvente au fost violentele fizice usoare, instigarea la violentã, însusirea bunului gãsit, furt si tentativã de furt, distrugerea bunurilor scolii si consumul de alcool. Numãrul destul de mare de infractiuni este cauzat de numãrul mic de unitãti scolare din judet care sunt asigurate cu pazã, 6.73%, dar si lipsa supravegherii video, doar 12,56% din unitãtile scolare fiind dotate cu supraveghere video. Siguranta elevilor este pusã în pericol si de lipsa autorizatiilor sanitare de functionare, în aceastã situatie fiind 19.04% din scoli, principalele cauze fiind lipsa cu aprovizionarea apei curente, spatiul subdimensionat din sãlile de clasã, iluminarea artificialã insuficientã, sau faptul cã unitatea se aflã în reabilitare termicã, electricã. În continuare existã stãri conflictuale în scoli cauzate de cadrele didactice. Este vorba despre Scoala Gimnazialã nr.1 din Deleni, Scoala Gimnazialã nr.1 Mãlusteni, Scoala Gimnazialã „Ion Agarici” Muntenii de Sus. În ceea ce priveste asigurarea calitãtii actului didactic, sunt aspecte pozitive si aspecte negative. Trei unitãti de învãtãmânt au obtinut autorizarea/ acreditarea unor profile/specializãri noi: Liceul „Stefan Procopiu” Vaslui, Scoala postlicealã particularã „Manolache Costache Epureanu” Bârlad si Liceul Tehnologic Puiesti. De asemenea, 21 de inspectori scolari si 150 de profesori au fost formati pentru utilizarea aplicatiei informatice. O problemã semnalatã este cã nicio scoalã din judet nu a solicitat evaluarea periodicã, de aceea, conducerea ISJ va numi anul acesta scolile care urmeazã a fi evaluate.

Aproape un milion de absente si abandon scolar în crestere

Problema absentelor nu este una nouã, si în anul scolar 2012-2013 elevii s-au întrecut în chiul. Cele mai putine absente au fost înregistrate la nivel primar, 60.232 absente, scolile „fruntase” fiind Scoala Gimnazialã nr.1 Bãcesti si Liceul Tehnologic „Ghenutã Coman” din Murgeni. Numãrul absentelor creste semnificativ la gimnaziu, acolo unde au fost înregistrate 305.902 absente, „remarcându-se” tot Scoala Gimnazialã nr.1 Bãcesti, dar si scolile din Voinesti si Gherghesti. Cele mai multe absente sunt, asa cum era de asteptat, la liceu, 628.405, Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui, Liceul „Stefan Procopiu” Vaslui si Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Bârlad fiind primele trei unitãti de învãtãmânt cu cele mai multe absente. Rata abandonului scolar a cunoscut o crestere semnificativã comparativ cu 2011-2012 când procentul a fost de 1.26%, în anul scolar trecut procentul a crescut la 2.01%, semnale de alarmã ridicând rata abandonului din ciclul liceal, 4.51%.

Rezultate deosebite la faza nationalã a olimpiadelor

Desi din multe puncte de vedere lucrurile lasã de dorit, învãtãmântul vasluian se poate mândri cu rezultatele bune înregistrate de elevii buni la fazele nationale ale olimpiadelor. Acestia au reusit sã urce pe podium dar sã obtinã si numeroase premii speciale, mentiuni si medalii. Printre premiile câstigate se numãrã si urmãtoarele: douã premii speciale la limba si literatura românã obtinute de elevii de la Liceul Teoretic „Mihail Kogãlniceanu” si de la Scoala Gimnazialã „Constantin Parfene” Vaslui. La limba englezã un elev al Colegiului National „Gheorghe Rosca Codreanu” din Bârlad a obtinut o mentiune, iar la limba francezã Scoala Gimnazialã „George Tutoveanu” Bârlad s-a remarcat cu obtinerea unei mentiuni. La matematicã, elevii de la Colegiul National „Gheorghe Rosca Codreanu”, de la Scoala Gimnazialã „Mihai David” Negresti si de la Scoala „George Tutoveanu” Bârlad au obtinut o medalie de argint si douã de bronz. La limba italianã douã locuri I au fost ocupate de elevii de la Scoala Gimnazialã nr. 5 Vaslui si de la Liceul Teoretic „Emil Racovitã” Vaslui. La fizicã, o medalie de argint si douã de bronz, au mers la Colegiul National „Cuza Vodã” Husi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.