HOȚ DE MIC… Un adolescent din Bârlad, bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, a fost reținut de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bârlad. Tânărul, de 17 ani, Irinel Gabriel Drosu, a fost prezentat în aceeași zi instanței bârlădene, de procurorul de caz, unde s-a ales cu un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Conform buletinului informativ primit de la IPJ Vaslui, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr, în vârstă de 17 ani, din municipiul Bârlad, Irinel Gabriel Drosu, bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt calificat săvârșite luna aceasta, în Bârlad. „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Bârlad au stabilit că, în data de 20 decembrie, ora 1.00, acesta ar fi forțat pătrunderea în interiorul unui autoturism, parcat pe strada General Vasile Milea, de unde ar fi sustras o poșetă în care se aflau bani și bunuri de valoare. De asemenea, în data de 15 decembrie a.c., acesta ar fi sustras o bicicletă (neasigurată și nesupravegheată) depozitată într-o scară de bloc (strada Primăverii). Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la 6.500 de lei. În cursul zilei de 29 decembrie, în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 de ore.”, a precizat inspectorul de poliție Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Irinel Gabriel Drosu a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad în vederea dispunerii unei măsuri preventive, iar procurorul de caz l-a trimis în fața instanței bârlădene, solicitând mandat de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bârlad a admis solicitarea Parchetului Bârlad și a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Sentința dată a fost atacată cu apel de Irinel Gabriel Drosu, la Tribunalul Vaslui. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a tânărului infractor, Irinel Gabriel Drosu.
Polițiștii vă sfătuiesc cum să preveniți furtul bicicletelor
Nu vă lăsați niciodată bicicleta neasigurată, nici măcar pentru câteva secunde! Dotați-vă bicicleta cu dispozitive antifurt! Este recomandat să utilizați întotdeauna două sisteme antifurt pentru asigurarea bicicletei: unul dintre sistemele de siguranță trebuie să asigure cadrul, roata din spate și corpul de care este asigurată bicicleta, iar celălalt sistem trebuie să treacă prin cealaltă roată și cadrul bicicletei.
Prevenirea furturilor din autoturisme
- Parcați în locuri iluminate, în zona de acțiune a oamenilor de ordine și pază sau în garaj. Dacă parcați într-un loc public (parcare cu plată, eventual), nu spuneți nimănui cât aveți de gând să întârziați. Parcați vehiculul cât mai aproape de locuință sau de magazin când plecați la cumpărături.
- Întotdeauna parcați mașina cu fața la stradă, astfel încât orice persoană care pătrunde neautorizat în ea să poată fi ușor văzută. Închideți complet toate geamurile. Un singur geam lăsat ușor întredeschis poate să vă dea peste cap toate precauțiile folosite.
- Nu lăsați la vedere bunuri de valoare, cum ar fi radio, camere video, casetofoane auto, telefoane mobile, genți, borsete, obiecte de îmbrăcăminte etc. Acestea vor tenta hoții să vă spargă vehiculul.
- Evitați să tineți în autoturism actele de identitate, permis de conducere, actele de înmatriculare ale mașinii, cărți de credit, ordine de plată, etc.
- Nu atașați la chei o plăcuță cu numele dumneavoastră. Aceasta ar putea conduce hoțul direct la mașina sau casa dumneavoastră, în cazul în care pierdeți cheile.
- Nu lăsați niciodată cheile în contact.
- Asigurați-vă autoturismul chiar dacă lipsiți din el doar câteva minute.
În cazul în care sunteți victima sau martorul unui furt, nu ezitați să anunțați Poliția, apelând numărul unic de urgențe 112!