spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
15.4 C
Vaslui
13-mai-2025

Un nou tronson de lucrări de reabilitare a sistemului de apă și canalizare la Bârlad (FOTO)

- Advertisement -
INVESTIȚII… Valoarea Contractului de finanțare a proiectului este de 66 milioane lei, fără TVA, din care 85% este contribuția Uniunii Europene, 13% a statului, iar 2% vor fi suportați de bugetul local

STADIUL LUCRĂRILOR DE FAZARE… În scurt timp, încep la Bârlad, pe încă un tronson, lucrările la proiectul de reabilitare și extindere a sistemelelor locale de alimentare cu apă și canalizare. Până în prezent, după cum am anunțat în urmă cu aproximativ o săptămână, s-a lucrat doar la extinderea rețelei de distribuție a apei potabile. Aceasta se face pe un număr total de 148 străzi (35.450 metri liniari). Ieri, cele cinci echipe din teren au început lucrările pe strada Iorgu Radu, care se desfășoară în paralel cu operațiunile de racordare a consumatorilor de pe străzile care au fost deja conectate la rețeaua principală de apă.

Reamintim că valoarea Contractului de finanțare a proiectului este de 66 milioane lei, fără TVA, din care 85% este contribuția Uniunii Europene, 13% a statului, iar 2% vor fi suportați de bugetul local. „Deja am primit din partea constructorului o solicitare pentru deschiderea unui nou front de lucru, pe care va trebui să îl alegem din patru zone propuse. Însă, în ce ne privește, prioritare vor fi străzile pe care urmează să începem proiecte mai mari de dezvoltare, cum ar fi Dragoș Vodă, Epureanu sau Vasile Pârvan. Chiar în cursul zilei de mâine vom face o analiză cu toți colegii din primărie, cu cei de la Aquavas și reprezentanții constructorului pentru a alege varianta cea mai bună, în funcție de prioritățile orașului. Totuși, aș mai vrea să reiau apelul la cetățenii municipiului Bârlad, pe care îi rog să dea dovadă de înțelegere și răbdare, fiind vorba despre un proiect foarte amplu, ce se va desfășura aproape pe toată suprafața localității”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.