Un om a murit iar altul a fost rănit după ce o mașină a fost izbită de trenul Budapesta – București
Un om a murit, iar un altul a fost rănit, după ce mașina în care se aflau a fost izbită în plin de un tren care venea de la Budapesta spre București. Șoferul nu s-a asigurat înainte de a trece calea ferată. Accidentul s-a întâmplat între Avrig și Făgăraș, iar traficul în zonă a fost blocat aproape 4 ore. Alte două trenuri vor ajunge la destinație cu întârzieri de zeci de minute.
Traficul feroviar între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă) a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, informează CFR SA. Potrivit sursei citate, trei trenuri de călători (IRN 473, R 2101 şi R 2512) care au staţionat temporar în staţiile adiacente, în intervalul orar necesar cercetărilor desfăşurate la locul accidentului şi eliberării gabaritului, au fost reînscrise în circulaţie. Reprezentanţii companiei reamintesc că sâmbătă, în jurul orei 07:25, ca urmare a neasigurării unui conducător auto la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 74+380, situată între staţiile Voila şi Făgăraş, s-a produs lovirea autoturismului de către trenul IRN 473, accident rutier soldat cu un deces în rândul pasagerilor din autoturism.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/un-om-a-murit-iar-altul-a-fost-ranit-dupa-ce-o-masina-a-fost-izbita-de-trenul-budapesta-bucuresti-2789169