Un pacient al doctorului fără specialitate povestește ce a pățit la operația de deviație de sept: „Mi-a căzut nasul după câteva luni. Acum înțeleg de ce. E un chirurg amator”
Un bărbat din București, fost pacient de-al doctorului Marek Vâlcu, vorbește despre experiența prin care a trecut după ce a fost operat de o afecțiune nazală de „chirurgul plastician al vedetelor”.
Un pacient de 67 de ani susține că, după o operație de deviație de sept la Marek Vâlcu, a avut nevoie de alte două intervenții chirurgicale efectuate sub anestezie generală și de prelevare de cartilaj din ureche pentru a-i fi reconstruit nasul și pentru a putea respira din nou bine.
După ce Snoop a publicat investigația legată de doctorul Marek Vâlcu prin care a arătat că de cel puțin 16 ani „chirurgul vedetelor” efectuează și intervenții chirurgicale ORL, specializare pe care acesta nu a dobândit-o, mai mulți pacienți operați de el au contactat redacția.
Unul dintre ei a fost de acord să-și facă publică povestea, dar sub protecția anonimatului. P.T., bărbatul în vârstă de 67 de ani, din București, a ajuns la Clinica Silhouette, deținută de Marek Vâlcu, în urmă cu 15 ani.
„După câteva luni, a început să-mi crească o gâlmă în nara dreaptă”
– Cum ați aflat de doctorul Marek Vâlcu?
– Un văr, medic la Spitalul de Urgență Floreasca, mi l-a recomandat. Vâlcu a lucrat la acest spital, fiind unul din elevii doctorului Ioan Lascăr. Dar deja își deschisese clinica lui, cea din cartierul Dorobanți, iar eu îmi permiteam financiar să mă operez la privat.
– Cu ce probleme la nas v-ați prezentat la Marek Vâlcu? Știați că e chirurg plastician?
– Da, știam că e chirurg plastician. Aveam nasul strâmb și nu puteam să respir pe nara stângă. Doream să-l aranjez și exterior, dar și interior. După ce m-a consultat mi-a spus că am deviație de sept și că mă scapă de această problemă și îmi face și un nas frumos. Am fost de acord. Atunci habar nu aveam ce e deviația de sept sau rezecția de cornete!
– Și v-ați operat?
– Da. După ce m-am recuperat după operație am simțit că respir mai bine. Dar nasul îmi era tot strâmb. Iar, după câteva luni, a început să-mi crească o gâlmă în nara dreaptă. M-am întors la clinică și doctorul Vâlcu mi-a spus că o topește cu laserul. Mi-am recuperat respirația pe nara dreaptă, dar după alte câteva luni am observat că nara dreaptă se aplatiza. Arăta de parcă o apăsa un deget invizibil. La scurt timp a început să mi se lase în jos vârful nasului. Practic, începuse să-mi cadă nasul, doar pielea îl mai ținea atașat de mine. Mă gândeam că am ajuns ca Michael Jackson…https://hotnews.ro/un-pacient-al-doctorului-fara-specialitate-povesteste-ce-a-patit-la-operatia-de-deviatie-de-sept-mi-a-cazut-nasul-dupa-cateva-luni-acum-inteleg-de-ce-e-un-chirurg-amator-2117132