Din ce în ce mai mulți români caută sfaturi medicale online, iar inteligența artificială ajunge uneori să contrazică recomandările medicilor. Specialiștii atrag însă atenția că algoritmii nu pot înlocui experiența clinică și contactul direct cu pacientul.
Pentru orice problemă de sănătate, diagnosticul pare astăzi la un click distanță. Nu întotdeauna însă și corect. Studiile arată că inteligența artificială greșește în aproximativ jumătate dintre cazuri, chiar și atunci când este „ghidată” corect. Când utilizatorii nu știu ce să întrebe sau cum să interpreteze răspunsurile, rata de eroare este și mai mare. Cu toate acestea, medicii se confruntă tot mai des cu pacienți care îi contrazic având drept argument informații obținute de pe ChatGPT.
Diagnostice rapide, fără context
Șapte din zece români caută online, uneori zilnic, explicații pentru orice simptom. Este mult mai simplu decât o vizită la medic, iar „diagnosticele” sunt la alegere. Durere de cap, amețeală sau palpitații pot genera în câteva secunde zeci de scenarii, de la cauze banale, precum stresul sau deshidratarea, până la afecțiuni grave.
În realitate, un consult medical durează mai mult, dar medicul vede pacientul, îl ascultă, îi analizează istoricul și știe ce întrebări să pună și ce investigații să continue. Inteligența artificială, în schimb, funcționează pe baza unor algoritmi, fără simț clinic și fără experiență în lucrul direct cu oamenii.
„Mi se pare că este o lipsă de respect pentru munca pe care au depus-o și nu cred că generalitățile de pe ChatGPT pot confirma un prim diagnostic, la prima vedere”, spun specialiștii, referindu-se la încrederea excesivă acordată informațiilor online.
Cazul pacientului din Galați
Cel mai recent exemplu vine din Galați. Un bărbat operat din cauza unei complicații legate de un abces i-a cerut explicații chirurgului pentru durata intervenției. Motivul: ChatGPT i-ar fi spus că operația ar fi trebuit să dureze o oră, nu 20 de minute. Același „specialist” online îl convinsese anterior să rămână acasă, până când situația s-a agravat și a fost nevoie de intervenție chirurgicală…https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/un-pacient-din-galati-s-a-certat-cu-chirurgul-dupa-2494616.html