Scene parcă desprinse din filmele de acţiune, la Constanţei. Un poliţist a fost târât mai bine de 50 de metri pe stradă de maşina unui taximetrist care a refuzat să se legitimeze. Bărbatul fusese oprit în trafic pentru că făcuse un viraj interzis.
Scena s-a petrecut sub privirile colegului de patrulă, care a şi chemat ajutoare. Poliţistul a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
„I-am solicitat să se legitimeze şi acesta a fugit de la locul faptei şi m-a târât aproximativ 50 de metri. M-am prins de stâlpul uşii din stânga pentru că era să dea peste mine”, a declarat Cristian Teişan, poliţistul lovit.
„A plecat în trombă încercând să îl lovească pe colegul meu. Putea să acroşeze altă maşină”, a spus un martor.
După câteva ore, taximetristul a găsit la domiciliul său, din localitatea constănţeană Cumpăna, dar neagă orice legătură cu incidentul.
„Mi s-a adus la cunoştinţă că am târât un agent de poliţie, dimineaţă la ora 6. Eu am parcat maşina de la ora 14.00. Şi mai mult nu ştiu”, a declarat taximetristrul.
Taximetristul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj şi părăsirea locului accidentului.
REALITATEA.NET