CU REPETIȚIE… Pentru un vasluian de 54 de ani, băutura la volan a devenit, în decurs de câteva ore, o obișnuință. În aceeași zi, acesta a fost protagonistul unui accident rutier soldat doar cu pagube materiale. Cercetarea la fața locului a arătat că el se se face vinovat de producerea evenimentului rutier, astfel că polițiștii i-au suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de timp. Acest lucru nu a însemnat mare lucru pentru bărbat. Câteva ore mai târziu, polițiștii l-au găsit, din nou, pe strada Victoriei din municipiul Vaslui, la volanul autoturismului personal. Mai mult, în timpul unor manevre, acesta a reușit și să avarieze două autoturisme parcate. A fost testat cu aparatul alcooltest, iar acesta a indicat o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Scăpat din mâna polițiștilor, acesta s-a urcat, pentru a doua oară, băut la volan. A fost oprit, din nou, și testat cu aparatul alcooltest, iar acesta a indicat o alcoolemie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dacă cineva crede că aventura bahică a vasluianului de 54 de ani s-a terminat aici, atunci acea persoană se înșeală. Și asta pentru că, puțin după ora 22.00, bărbatul a fost prins pentru a treia oară, de data aceasta pe strada Ștefan cel Mare, la volanul autoturismului personal și testat, a treia oară, cu aparatul alcooltest. De data aceasta rezultatul a fost de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. “Conform buletinelor de analiză toxicologă înaintate de către medicii legiști în cauză, acesta ar fi avut îmbibații de alcool pur în sânge peste limita legală admisă, la momentul prelevărilor mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiilor, în toate cele trei cazuri. În data de 9 mai 2025, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Vaslui l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. A doua zi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, față de acesta fiind dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Felicitari politistilor, bine ca l-au oprit la timp inainte de a omori pe cineva. Trebuie luate masuri dure pemtru oamenii care pun in pericol alte persoane. Anulat permisul si pedeapsa, dar oricat de mica, cu executare sa fie un exemplu pentru toti care consuma alcool la volan.
Când v a făcut cara mare și v a ajutat cu hârtii cu ce sume ați avut nevoie, a fost bun, nu? Când v ați luat mașini cu adeverințe scrise cu exact ce sunt voiați,a fost iarăși bine, da? Lăsați l cu ale lui, fiecare își duce crucea, nu sunteți capabili sa faceți jumate din ce a făcut el, nici măcar CA școala..
Dacă l-ar baga la închisoare pe vreo 10 ani, judecat așadar la urgență, as mai zice. În caz contrar e apă de ploaie pentru acel bețivan. Are el pe cineva care îl susține. Sa-i ia permisul definitiv. Dar, dar, poliția e de vină. La Tanacu, atunci când l-au prins pe primar beat la volan la ora 8, i-au suspendat permisul pentru 5 ani și i-au făcut dosar penal. Finalul. După vreo 2 ani i-au dat permisul iar pentru dosarul penal i-au dat 1 an și 8 luni cu suspendare și e primar și astăzi. Trageți voi concluzia.
Bețivul de Năstase Alexandru a avariat multe mașini în oraș dar poliția nu i-a făcut nimic. Chiar nu l-au văzut că bea zilnic la barul de la Independența și urcă beat la volan ?
Sa l fugutem in gura pe bețivan, trebuia băgat la beci de prima oara….daca accidenta vreo persoană? Anulat permisul pe viață și să meargă pe jos sau cu roaba:))))) muguie fraiere.esti un dobitoc cu apucături de maimuță.sa nu mai vezi permisul in viața ta îți doresc.poate permis de pescuit sa ți iei….
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Felicitari politistilor, bine ca l-au oprit la timp inainte de a omori pe cineva. Trebuie luate masuri dure pemtru oamenii care pun in pericol alte persoane. Anulat permisul si pedeapsa, dar oricat de mica, cu executare sa fie un exemplu pentru toti care consuma alcool la volan.
Ca batalul
L-au reținut 24 de ore, cum pot fi polițiștii atât de răi și sa-l lase fără băutură atâta timp. Cred că i-au dus totuși o cinzeaca să se dreagă.
Omul este pensionar și la anii lui se plictisește. Foștii colegi de la Penitenciar îl așteaptă înapoi…
Când v a făcut cara mare și v a ajutat cu hârtii cu ce sume ați avut nevoie, a fost bun, nu? Când v ați luat mașini cu adeverințe scrise cu exact ce sunt voiați,a fost iarăși bine, da? Lăsați l cu ale lui, fiecare își duce crucea, nu sunteți capabili sa faceți jumate din ce a făcut el, nici măcar CA școala..
Asta era meseria lui, e plin de datorii la multi, asta nu a baut apa de ani de zile.