spot_imgspot_img
21.1 C
Vaslui
24-apr.-2024

Unul dintre bãtãusii fugari din Tupilati, prins pe Aeroportul din Iasi si trimis dupã gratii

- Advertisement -

PRINSI…Pentru fugarii bãtãusi din Tupilati, întoarcerea acasã s-a dovedit cu ghinion. Dumitru Miticã Nedelcu a ajuns pe mâna politistilor de frontierã imediat ce a pus piciorul în România. Acesta se întorcea din Italia, cu avionul, la Iasi dar, în loc sã ajungã acasã, a ajuns dupã gratii, acolo unde are de ispãsit o pedepasã de 300 de zile de închisoare. Dumitru Miticã Nedelcu si Constantin Diaconu, ambii în vârstã de 28 de ani, cu domiciliile în localitatea Tupilati, comuna Gãgesti, au bãtut pânã la comã un consãtean, care a avut nevoie de nu mai putin de 55 de zile de spitalizare. Agresiunea s-a petrecut în 2015, însã, asa cum e o „traditie” în România, abia dupã 2 ani au fost condamnati. Abia dupã 5 ani, tatãl bãrbatului nenorocit pe viatã de cei doi indivizi, în vârstã de 76 de ani, îsi va vedea fãcutã dreptatea pentru fiul lui.

Condamnati la închisoare cu executare dupã ce au nenorocit în bãtaie un consãtean, Dumitru Miticã Nedelcu si Constantin Diaconu au fugit în lume cu speranta cã vor scãpa de rãspunderea penalã. Unul dintre ei, Dumitru Miticã Nedelcu, întors în tarã dupã 5 ani, venit din Italia, a fost ridicat de politisti direct de pe aeroportul din Iasi, în clipa în care a pus piciorul pe pãmânt românesc si dus direct la închisoare unde are de ispãsit o pedeapsã de 300 de zile. „Politistii de frontierã din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Iași au depistat si predat autoritãtilor competente un cetãtean român, pe numele cãruia era emis un mandat de executare a 300 de zile de închisoare, emis de Judecãtoria Husi, pentru sãvârsirea infractiunii de lovire. Astfel, în data de 09 august, în jurul orei 01.04, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalitãtilor necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de intrare în tarã, cetãteanul român N.D., în vârstã de 27 de ani, domiciliat pe raza judetului Vaslui, cãlãtorind pe ruta Catania – Iasi. La controlul de frontierã, politistii de frontierã au constatat cã pe numele acestuia era emisã o alertã de punere în aplicare a unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Bãrbatul a fost condamnat de cãtre Judecãtoria Husi la executarea unei pedepse de 300 de zile de închisoare pentru sãvârsirea infractiunii de lovire. Persoana în cauzã a fost predatã unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale a IPJ Iași, în vederea luãrii mãsurilor ce se impun”, se aratã si în comunicatul politiei de Frontierã. Urmeazã ca si cel de-al doilea bãtãus sã ajungã, cât de curând, pe mâna oamenilor legii. Tinerii în cauzã, desi au de ispãsit în România câte 300 de zile de închisoare, au reusit, timp de 3 ani, sã se eschiveze de la încarcerare. În datele oficiale ale urmãritilor general, cei doi figurau cu semnalmentele lor, dar si cu motivele pentru care trebuie sã fie gãsiti urgent. „Condamnat la pedeapsa de 300 de zile de închisoare, pentru infractiunea de lovire, prin aceea cã în data de 13 iulie 2014, acesta a aplicat mai multe lovituri cu pumnii, picioarele si cu ajutorul unui bici persoanei vãtãmate, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un numãr de 55 de zile de îngrijiri medicale. Semnalmente: înãltime: 1,70cm, greutate: 80 kg; corpolentã atleticã; -pãr negru; -ochi negri”, stãtea scris în dreptul lui Dumitru Miticã Nedelcu. Aceeasi motivare se afla si în dreptul lui Constantin Diaconu, ale cãrui semnalmente sunt: înaltime: 1,75cm; – greutate: 70kg; -constitutie atleticã; -pãr negru; -ochi cãprui”.

„Sã fie ei, doi derbedei, mai destepti decât atâtia politisti, care spun cã îi cautã?”

„Am 76 de ani, iar sotia are 74. Ionel a fost si este întretinãtorul nostru, dar a fost nenorocit de bãtaia primitã în 2014. Acum are 40 de ani. S-a ales cu epilepsie, cu schilodire, cu toate cele care îl fac sã nu mai fie un om normal. Instanta a decis cu mare greutate sã îi condamne, iar lui Ionel sã îi fie plãtiti 20.000 lei, drept despãgubiri si cheltuieli de judecatã. Nu au plãtit nimic si nu au fãcut nicio zi de închisoare. E corect asa? Cum sunt cãutati, dacã ei stau linistiti în Italia? Vorbesc acasã, stim tot. L-au bãtut pe Ionel în fata unei crâsme. Nu le-a zis nimic. Amândoi au tãbãrât pe el si l-au mãcelãrit. La ce mai facem legi, dacã nimeni nu le respectã? Sã fie ei, doi derbedei, mai destepti decât atâtia politisti, care spun cã îi cautã? N-as crede. Eu cred cã nu îi cautã nimeni”, spunea tatãl lui Ionel Grigoras, victima celor doi agresori. Acum, bãtrânul poate spune cã si-a vãzut dreptaea cu ochii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri