Uniunea Social Liberală a salutat vineri „revenirea la normalitate” a procesului electoral, odată cu publicarea de către Curtea Constituţională a motivaţiei deciziei în problema comasării alegerilor, care interzice amânarea localelor.
Potrivit reprezentanţilor USL, amânarea alegerilor locale ar fi reprezentat „un proces nedemocratic şi neconstituţional”, iar Curtea Constituţională a consfinţit acest fapt prin decizia sa.
„USL reafirmă faptul că aceasta este singura decizie normală care putea fi luată, ţinând cont de prevederile legale şi constituţionale. USL consideră că actualul Guvern trebuie să demisioneze de îndată, ca urmare a modului în care a tratat problema amânării alegerilor. USL a susţinut de la bun început faptul că prelungirea mandatelor aleşilor locali nu se poate face decât cu încălcarea Constituţiei. În ciuda tuturor evidenţelor şi a semnalelor venite din partea societăţii civile, a mass-media şi a partidelor de opoziţie, cu privire la caracterul nedemocratic şi neconstituţional al amânării alegerilor locale, puterea a ales să meargă mai departe, de o manieră absolut sfidătoare pentru opinia publică”, precizează USL, prin intermediul unui comunicat transmis AGERPRES.
USL reafirmă că argumentul economisirii fondurilor publice, invocat de Guvern, „nu poate fi folosit atunci când vine vorba de procese democratice de legitimare a regimului politic”.
Totodată, USL susţine că a atenţionat în repetate rânduri că suprapunerea a două procese electorale distincte, ce presupune exprimarea opţiunii pe şase buletine de vot, va bulversa electoratul şi va complica procedura de vot.
„Acum, Curtea Constituţională confirmă validitatea tuturor acestor semnale transmise de opoziţie. USL speră că, prin publicarea acestei motivaţii, se face un pas major către organizarea unui proces electoral corect, al cărui deznodământ să reflecte voinţa populară. În această lună, oamenii au protestat în stradă pentru respectarea drepturilor lor democratice, iar măsura amânării alegerilor ar fi fost menită să limiteze exercitarea acestor drepturi de către români”, susţine USL în comunicatul de presă.
Curtea Constituţională a României susţine că legea privind comasarea alegerilor este neconstituţională deoarece este de natură să determine dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, din cauza procedurii greoaie, şi încalcă dreptul de a fi ales, deoarece o persoană nu poate candida în acelaşi timp pentru funcţia de primar şi pentru un mandat de deputat sau de senator.
Neconstituţională este, potrivit CCR, şi prelungirea mandatului aleşilor locali cu şase luni.
AGERPRES.ro