Val de meme-uri și glumițe pe Facebook după apariția pozei cu Orban și miniștri săi care beau și fumează în biroul de la Guvern

Apariția vineri seară a pozei cu premierul Ludovic Orban care fumează într-un birou de la Guvern alături de câțiva dintre miniștrii cabinetului său a generat un val de glume și de imagini prelucrate care s-au rostogolit toată ziua de sâmbătă pe Facebook. Într-una din imagini a fost supraimpus un polițist care scrie amenzi – amendă care a și fost plătită de altfel în realitate de către premierul Orban.

În poză apar premierul Ludovic Orban, care fumează, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul economiei Virgil Popescu, ministrul de externe Bogdan Aurescu, care de asemenea fumează, și ministrul transporturilor Lucian Bode. Pe masă și în mâna unora dintre cei prezenți sunt sticle sau pahare cu băuturi alcoolice.

Potrivit unor surse politice, fotografia ar fi fost realizată cu ocazia zilei de naștere a lui Ludovic Orban, în data de 25 mai. Niciunul dintre miniștrii prezenți în fotografie nu poartă mască de protecție.
Pentru faptul că a fumat în interior și nu a purtat masca în spații închise, Ludovic Orban a anunțat sâmbătă că a plătit două amenzi, în valoare totală de 3000 de lei.
Între timp, pe Facebook au apărut un val de poze trucate și prelucrate – celebrele meme-uri – ironizând momentul surprins. De la Ciprian Marica în prosop la un polițist cu mască ce scrie amenzi, de la un taraf și Adrian Copilul Minune, la alăturarea pozei a unui cadru celebru surprins la Casa Albă când cabinetul Obama urmărea cu atenție și îngrijorare operațiunea de ucidere a lui Osama bin Laden….https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24026054-foto-meme-glume-orban-fumeaza-masca-guvern-palatul-victoria.htm




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ