Reducerea sub 10% a Taxei pe Valoarea Adăugată la produse alimentare şi scăderea nivelului accizelor reprezintă două probleme care trebuie discutate în perioada următoare, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.
„Trebuie discutat foarte serios în perioada următoare despre reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată la alimente şi produse agroalimentare, nu neapărat pe produse finite, ci pe întreg lanţul. Avem un studiu făcut la nivelul ţărilor UE pe nivelul TVA la producţia agroalimentară, care este foarte diferită de la o ţară la alta. Dacă reuşim să rezolvăm această chestiune lovim dur evaziunea fiscală. Ceea ce am făcut la cereale, pe o anumită o perioadă, respectiv taxarea inversă, nu va rezolva problema de fond pentru că discutăm aici de miliarde de euro. E o chestiune de abordat cu FMI. Dacă acoperim cu un TVA foarte mare o evaziune fiscală de miliarde de euro să găsim căile prin care aceşti bani rămân în circulaţie şi revin bugetului statului”, a precizat Valeriu Tabără.
Acesta a menţionat că va încerca să discute această problemă cu reprezentanţii FMI, în această perioadă în care se desfăşoară o misiune la Bucureşti, deşi nu există programată nicio întâlnire cu oficialii instituţiilor internaţionale.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, arăta, la începutul acestei săptămâni, că reducerea la 9% a TVA la alimentele de bază, corelată cu o măsură de impozitare progresivă a adaosului comercial ar putea regla piaţa produselor alimentare din România.
„Acele voci care spun că o scădere a TVA la alimentele de bază nu se va vedea în preţul final sunt acelea care au cerut TVA de 24%. Eu mă întreb cât a adus în plus la bugetul ţării această mărire a TVA. Din contră, consider că banii strânşi pe TVA sunt în sumă mai mică decât cei strânşi pe o taxă de 19%. Sunt convins că în prima fază, reducerea TVA trebuie respectată la procesatori şi că va pleca şi către magazin. S-ar putea să nu vedem imediat o scădere, dar dacă în paralel cu această măsură mai luăm şi una de o impozitare progresivă a adaosului comercial. Cu cât ai un adaos comercial mai mare cu atât ai un impozit mai mare, iar cel cu adaos mai mic va câştiga mai mult din rulaj. Cred că în jumătate de an piaţa se poate regla”, a adăugat Dragoş Frumosu.
AGERPRES.ro