spot_img
19.5 C
Vaslui
05-oct.-2024
spot_img

Valul de aer tropical arde România. Unde face prăpăd căldura sufocantă

- Advertisement -

Valul de aer tropical pune stăpânire pe România. Cele mai ridicate temperaturi, 36 grade Celsius la umbră, se anunţă în vestul ţării, unde disconfortul termic va fi accentuat. Ploi de scurtă durată se vor semnala în est şi în sud.

Luni, 27 iunie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, cu disconfort termic în creştere mai ales în regiunile vestice.

Cerul va fi variabil, cu înnorări, ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice, după-amiaza şi seara, local în zona montană şi submontană şi pe arii restrânse în est şi în sud.   Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul zilei în Moldova, Dobrogea şi în estul Munteniei.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 şi 33  grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei şi 22 grade Celsius în Dealurile de Vest.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza, când vor fi posibile ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului, în creştere faţă de intervalul precedent, va avea maxima în jurul valorii de 32 grade Celsius, iar minima se va încadra între 17 şi 20 grade Celsius.

Citeste mai mult: adev.ro/re4e4x

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.