spot_img
spot_img
27.2 C
Vaslui
01-aug.-2025

Varianta de Ocolire a Bârladului înaintează vertiginos! (FOTO)

- Advertisement -

INFORMARE… Firma Concelex București, care execută Varianta de Ocolire a Bârladului, a postat câteva fotografii cu stadiul lucrărilor la această mult așteptată șosea de centură. Reprezentanții firmei susțin că lucrările avansează conform planificării.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că lucrările la VO Bârlad avansează foarte bine, fiind accelerată activitatea ce trebuie menținută pentru recuperarea întârzierilor consemnate în perioada trimestul IV 2021 – trimestrul III 2022.Varianta de Ocolire are termen de finalizare până la sfârșitul acestui an. În luna ianuarie 2023 stadiul fizic al lucrărilor avizate era de 46%, iar stadiul financiar era de aproape 70%. După cum se vede și în fotografiile puse la dispoziție de Concelex, sunt montate acum podurile cele mari, peste râul Bârlad. Varianta Ocolitoare a Bârladului este o investiție finanțată de Ministerul Transporturilor, realizată prin CNAIR, care este și beneficiar. Primarul Bârladului și senatorul Bîca nu au niciun merit în realizarea acestui obiectiv, în afară de ședințele foto pe care le realizează alături de muncitori și utilaje.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

30 COMENTARII

  1. O țară și un sistem dus în cap de tot…. cu toate ajutoarele umanitare și financiare primite de tara asta…… care au fost prăduite de jeguri libidinoase la kostum….. niște neamuri de inculți….. care au cantat noaptea pe la nunti…. capitaliști de cumatrie ….. postdecembristi…… praduitori au fost, praduitori sint încă…… și vor fi ……aceste jeguri la kostum……

  2. Pt. botanisti & plimbatorii de minciuni si mancatorii de rahat cu apa rece poimane vom circula pe aceasta autostrada…..nici peste 10 ANI nu o sa fie gata ………amin !

  3. Greu mai înțeleg cozile de topor tatariste…Mai citește odată,era vorba despre aceasta fițuică,care arunci când lucrările de pe CO stagnau, dădea vina pe Boroș,mai mult, arunci când au venit niște procurori europeni,era delir,tot pe aceasta fițuică, delir la adresa lui Boroș. Măi bine și Corect spus, arunci era CENTURA OCOLITOARE a lui Boroș,ca acum cand lucrurile merg strună, Oauuu…Nu,nu, Boroș nu are nici un merit…Oare !???.. Barladenii,oameni inteligenți,100% știu adevărul.CENTURA OCOLITOARE,este opera primarului Boroș, fără Boroș, nu aveam noi așa lucrare de anvergură in veci, așa cum nu am avut și atâtea și atâtea lucrări absolut necesare și utile care se desfășoară acum..Chiar acum…, știu,nu va place, știu, crăpați de oftică, dar asta.i viața,Barladul are primar !!!!

    • Inca o data te arunci ca proasta in sula! Poti proba, care este rolul lui Red Bull in tot traseul parcurs de la initierea proiectului (de catre fostii primari dinaintea idolului tau) si pana la punerea in executie de catre CNAIR, companie aflata in subordinea Ministerului Transporturilor altul in afara de a face sedinte foto pe santier (un fel de a se baga ca musca in curul calului)?

      • Pot proba multe, și o să probez multe atunci când trebuie,,unde trebuie,când o să fie necesar,acum nu are sens,cine m.ar asculta, pe aceasta fițuică sunteți doar voi… Toți care comentați sunteți doar instrumentele lui Tătaru.. Așa că…,mai la vale,sau mai la deal și peste tot !!!

    • Centura ocolitoare exista doar in mintea ta de centurist! In realitate se numeste Varianta Ocolitoare! Dar na mai greu cu functionarea unicului tau neuron!

  4. Pentru toti membrii cirezii! Atentie, ati pus boii inaintea carului! Cum credeti voi, oameni scurti la minte, ca Red Bull este cel care l-a ridicat pe Tataru cand notorietatea doctorului, la nivel national si local, este de o mie de ori peste cea a unui biet primar de oras din fundul Moldovei, chiar daca el se intituleaza Red Bul (sau mai nou Pink Bull dupa scrisorile cu rezultatele care sunt marete dar nu prea exista). Si ala distrus de incompetenta primarului si a sfetnicilor sai!

    • E cel mai firesc lucru din lume ca i slugă să nu fie înzestrat cu o logică elementară..No surpriză., hai să ți explic slugă Tatarista: Stăpânul tău nu ajungea niciodată președintele PNL pe județ fara sprijinul direct al lui Boroș.. Mai mult,chiar și cu greșeală impardonabilă al lui Boroș,ce vrei,de unde să știe Boroș ce sămânța de om este Tătaru., rămânea o simplă fantoșă, cocoțată în fruntea PNL daca nu l cocota Orban ministrul sănătății… Sigur nu am pretenția nici acum să fi înțeles, slugile sunt slugi bune doar pt.a ridica in slavi tot niște slugi..,de nivel puțin mai mare…

      • Bai neam de sluga, tu si taoat familia ta, cand idolul tau traseist Red Bull (fost la FSN, PSD, ALDE, samd) a venit in PNL in 2016 era un zero barat pe cand Tataru fusese senator in Parlamentul Romaniei! Cum, in cutia ta ucraineana, poti sa crezi ca Red Bull a avut notorietate mai mare decat senatorul, de la acea vremea Tataru? Bine , in cazul tau se poate pentru ca esti platit sa inalte osanale si sa dai pupici la ochiul maro al idolului tau si pe deasupra esti si retard mintal!

        • Cand a fost băi Coadă de Topor, Tătaru senator !? In 2012-2016 când era o bagatelă să ajungi parlamentar..!?!Era USL-1, când efectiv, fără nici o valoare,au ajuns toți ciocoflenderii in parlament…Hai cântă la altă masă, că nici să cânți nu stii.. Cânți după ureche, așa cum îți dictează srfutul tău !!!

          • Auzi bai neam prost din sula stramba , daca era o bagatela sa ajungi senator tu de ce nu ai ajuns in Parlament? Iti spun eu: Pentru ca esti mai prost decat prevede legea!

        • Adunarea tovarăși Cozi de topor ale lui Tătaru.. Adunarea generală, Este atacat Tatutul nostru care ne aruncă de mâncare și niscaiv sinecuri..Nu se poate, este o blasfemie anticreștină ca cineva sa și permită să critice pe Tatutul nostru mare conducător… Adunarea, să înceapă luptă împotriva dușmanilor poporului, conform sintagmei dragi nouă șobolanilor galben roșii”cine nu e cu noi Sunt dușmanii poporului PNL și PSD aceeași mizerie !!!

  5. De fapt chiar în articolașul ăsta ni se spune clar, meritul principal al acestei mari realizări,este al primarului Boroș. Ce mai tura vura,Ce credeți că ne spune Cezara când spune”primarul nu are nici un merit, doar face poze”””De ce credeți că a ținut morțiș să afirme așa ceva,ce legătură are avea !?…E simplu,e clar,”gura păcătosului adevăr grăiește”. Și zilnic grăiește și zilnic caută nod în papură primarului, Asta este misiunea acestui așa zis cotidian de presă VREMEA NOUĂ.. Cotidian pus total la picioarele lui Tătaru și gașca. Că altfel cum ar mai sta patronul Timofticiuc,mai mare peste PENICILINA IAȘI ..E la mintea cocosului,Nu !????

  6. Toti pupincuristii lui Red Bull, care posteaza aici si nu numai aici, se fac ca nu vad un lucru: in timp ce doctorul salveaza vieti in sala de operatie primarul ingroapa destinele tuturor locuitorilor din oras prin haosul care l-a creat! Nici intr-o mie de ani nu o sa ajunga idolul vostru, o reeditare a lui Iada Iscarioteanul, la nivelul ministrului!

    • Oda, comunistă.PNL.si al tuturor românilor veșnic îndatorați și recunoscători, unicului, binefăcătorului unic Nelu Tătaru
      :Daniel Onofrei:
      ,,Gândurile și mulțumirile mele se îndreapta și astăzi către medicul Nelu Tătaru, un român adevărat, un om dedicat și aplecat către cei suferinzi, către familiile lor, către toți cei care sunt sănătoși, fie acasă sau departe de ai lor, către români. Un om căruia îi mulțumim cu toții pentru implicare și profesionalism! ” 😂
      Sursa: Facebook

      • Nu este nicio diferenta intre persoanjul pe care il citati si Rosu ca Zapada adulat de piticii sai: Liviache, Iulica, Florinel, Carmenus, Gigel, Nelu, Florinel si Iulian (garda personala din CL)! Ma scuzati ca am uitat sa il enumar si pe Buze-Moi, un fel de combinatie intre Farfuridi, Brinzovescu si Agamita Dandanache. Sursa: I.L. Caragiale ,,O scrisoare pierduta”.

  7. Ce treaba are Red Bull cu varianta ocolitoare? De ce nu intrebati la Parchetul European Anticoruptie pe cine cerceteaza in dosarul deschis pentru fraudarea fondurilor europene?

    • Am inteles ca cerceteaza inclusiv fosti angajati din INSPECTORATUL DE STAT IN CONSTRUCTII care in calitate de functionari publici au fost implicati in diverse tranzactii cu is penal .

      • Ai inteles gresit! Plangerea este facuta de un fost functionar ISC! Dar poate in marinimia ta ne spui si cum a fost tepuit, cu aceeasi metoda ca si functionaruul ISC, un om de afaceri care si-a mutat firmele din Barlad dupa ce a constatat ca a fost mintit pe fata de reprezentantii UAT Barlad!

        • Imi cer scuze, dar se pare ca stiti deja mai multe decat scrieti . Poate ne spuneti si noua , ca pe viitor sa nu mai facem alte greseli .

      • Ai înțeles prost,,Procurorii Europeni au lucruri mult mai importante pe agendă,nu au timp de scamatoriile unor scamatori șarlatani parveniți care se țin doar de.a bagă bățul prin gard și a face reclamații false !!!

          • Se prescrie si asta, dormiti linistiti ca avem politie si justitie dreapta, nu se vede cum se fura si politia doarme?

  8. Da, deacord cu cele spuse,dar, atenție, să nu vă mirați dacă la inaugurare, pamblica va fi tăiată de Tătaru cu Onofrei in dreapta.Cei care nu au nici un merit,din contra, dar vor fi acolo ca să mai păcălească odată, odată măcar, crezând ei că tine, că tot tine…Să fie văzuți în țambră,așa ca…….!?

  9. Grija cea mare,grija cea mai mare grijă ale slugilor lui Tătaru, este clar, vor și fac tot posibilul, și tot imposibilul, să bage in capul bârlădenilor că realizarea acestei minuni pentru Bârlad și bârlădeni, și nu numai,nu este a primarului Boroș.. Adică încă o dezinformare ordinar manipulatoare..Un mic dar foarte edificator exemplu.Cand lucrările au fost oprire, toată vina era al lui Boroș, Alt mic exemplu, când după i reclamație tâmpită,au descins niște procurori europeni,în Bârlad,Oauuuu, Boroș e de vină, procurorii să o aresteze,etc și etc. Adică tot ce era rău, cădea în cârcă lui Boroș… Când e bine,nu, nu,nu Boroș e „de vină”că lucrările merg strună. Măi Cezara măi, mai Timofti cucule măi, măi Tătarule și gașca ta, Aceasta minune numita Centura Ocolitoare este 100%meritul lui Boroș.Al lui și al lui Ludovic Orban, fostul premier,pe care tu Tătarule l.ai trăda, după ce te a scos din joben,că nu te cunoștea nimen,punandu.te MS.Ce nerușinat.Mai mic tradator,nu mai considera tu barladenii prosti, că nu numai că nu sunt,dar sunt atât de inteligenți, încât știu 100% că fără Boroș și eforturile sale,nu era în veci centură la Bârlad..Chiar unul din gașca ta îmi spunea la timpurile alea.”bai „…….”ăsta e nebun (Boroș) când îl cauți,de o săptămână il caut,e la București, stă pe capul lui Orban, pentru Centură”.. Și da,da Boroș a obținut de la guvernul Orban.Centura Ocolitoare.. Mulțumim Ludovic Orban
    Mulțumim Dumitru Boroș.

    • Bine,bine și foarte adevărat, Centura Ocolitoare, este meritul lui Boroș și al lui Orban,dar cine l.a uns pe Tataru mare șef la PNL Vaslui…Nu cumva Boroș,dar minstru la sănătat,nu cumva ORBAN !???.., fără Boroș, rămânea pe veci un simplu doctor la Huși,nu mai vorbesc de Onofrei,ajuns in fruntea PNL Bârlad..Asta după ce Boroș câștigase toate alegerile din județ.. Vedeți,ce corect se spune,”pe cine nu lași să moară,nu te lasă să trăiești”Asta s.o repete Boroș intruna, că exact așa a pățit, și El și Orban..Care a fost mazilit in stil securist bolșevic,chiar de oamenii ridicați de el:Citu, Tătaru,Bode,Ciucu,Flutur,Anisie, Burduja,Pavel Popescu, Rareș Bogdan,etc Ca să ce !?…Ca acum PNL să ajungă marioneta jalnică PSD…Să nu vă mirați dacă în județul Vaslui,la alegeri,PNL nu va merge peste tot braț la brat,dar măi in spate, alături de PSD. Asta dacă musiu Buzatu, accepta o așa companie grețoasa.. Cum să mergi alături de niște mici mărunțe și alunecoase marionete !???

    • Peste 10 ani va fi gata si centura Husiului cat si cea a Vasluiului . Dar din pacate pentru societate atunci vei clama in sustinator ( DE LA INCEPUT ) al acestor proiecte . Ca doar asa Bate Vantu .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.