Local

Varianta Ocolitoare a Hușului, etapa supărărilor din Consiliul Local

VEȘTI… Varianta Ocolitoare a municipiului Huși rămâne una dintre cele mai importante teme de interes pentru locuitorii municipiului „dintre vii”. La cea mai recentă ședință de CL, primarul Ioan Ciupilan a dat câteva detalii despre stadiul proiectului și, deși erau în contextul mai… apăsat al unei discuții cu unul dintre consilierii locali, edilul-șef a lăsat să se înțeleagă că lucrurile se mișcă, mai ales că s-au aprobat alți bani pentru studiul de fezabilitate. Varianta ocolitoare a Hușului va avea 11,83 kilometri.

Consilierul Andrei Brînză a fost cel care a sesizat alocarea bugetară și a vrut să știe care este substratul. „Se vede că bugetăm în continuare studiul de fezabilitate al „Centurii”. Dacă ne poate spune cineva… Am văzut că la acela cu Drumul Expres – Țișița – Huși – Albița, care cuprinde și „Varianta”, este și studiu. Acum nu mai e studiu la Varianta noastră, a Hușului? Îl mai facem, nu-l mai facem? Cum îl plătim?”, a întrebat consilierul Brînză. Președinta de ședință, consiliera Tania Toma, a invitat executivul să dea un răspuns. „O să-i răspund eu, dacă o să vrea să mă asculte”, a spus, cu subînțeles, primarul Ciupilan. „Deci, studiul de fezabilitate al nostru este depus pentru partea finală… După care urmează traseul de contractare mai departe cu Ministerul Transporturilor, în speță CNADR-ul. Deci, s-au finalizat toate traseele, s-au finalizat toți indicatorii, a mai rămas faza de aprobare în CTE și în „interministerială” a valorilor… Nu depinde de mine cum se termină, depinde și cum le programează. La ultimul, am stat trei luni de zile să ne programeze la analize. Din punctul meu de vedere, ținând cont de contractele care sunt semnate, eu cred că poate mult nu mai este…”, a explicat primarul Ciupilan. Cu precizarea că, fiind o ședință online, sunetul era distorsionat pe alocuri și erau fragmente de fraze greu de înțeles, ideea de bază era una cumva optimistă. „Mulțumesc, mulțumesc. Deci, cu puțin noroc, avem șanse ca varianta Hușului să fie făcută…”, a reacționat la explicațiile primarului Ciupilan consilierul Andrei Brînză. „Eventual, cu mai multe critici, cred că avem șansă”, nu l-a iertat primarul Ciupilan, care a arătat și în alte întruniri CL că mai tânărul opozant din CL, Andrei Brînză, îl cam supără cu interpelările sale. „Deocamdată, v-am spus, puteți să veniți, să solicitați documente, că se află la Biroul Tehnic”, a vrut să încheie discuția primarul Ioan Ciupilan. „Am înțeles, mulțumesc”, a răspuns consilierul Brînză. „La următorul CTE o să vă trimit pe dumneavoastră, domnu’ Brânză, dacă vreți”, a mai adăugat, cu vădită aluzie, primarul Ciupilan. 

Repere ale Centurii Ocolitoare a Hușului, pentru realizarea căreia hușenii spun că aleargă de la un Minister la altul

De reamintit că Varianta Ocolitoare a Hușului va măsura 11,83 kilometri și, în proiectul pe care autoritățile locale vor să îl pună în practică, aceasta începe de la intersecția Drumului European E 581, cu Drumul Județean care duce la Tătărăni (DJ 244E). De acolo, centura Hușului va merge prin Lohan. Va fi apoi primul pod din cele două, care măsoară fiecare câte 108 metri. Podul are trei deschideri, mai exact două rânduri de piloni. Intrarea din DE 581 pe centură se face printr-un sens giratoriu mare, care va avea patru ieșiri. În continuare, traseul urcă pe coasta vestică a Dealului Lohan, iar la kilometrul 2 plus 252 metri a fost prevăzut un viaduct cu 6 deschideri, în lungime de 261 metri. La kilometrul 2 plus 980 m, Centura Hușului se intersectează cu Dumul Județean DJ 224D, care duce spre Averești și mai înainte spre Iași, prin localitatea Coropceni. La această intersecție a fost prevăzut un sens giratoriu, la fel, cu patru intrări. Mai departe, traseul ocolește prin partea de nord-vest localitatea Epureni. În partea de est a localității Epureni, traseul intersectează Drumul Judetean DJ 284, la kilometrul 7 plus 750 metri, drum care duce spre Duda, Arsura, Ghermănești. Aici va fi cel de al treilea sens giratoriu. Apoi Centura Hușului coboară spre pârâul Recea, pe care îl traversează peste un podeț dalat. Imediat după acest podeț, vine cel mai lung pod de pe centură, peste pârâul Valea lui Ivan, la kilometrul 11 plus 226 m. Acest pod are 7 deschideri și măsoară 295,10 metri. Varianta ocolitoare revine pe Drumul European E 581, de această dată la Valea Grecului, unde a fost prevăzută a patra intersecție tip sens giratoriu. Practic, Centura Hușului va avea două poduri, un podeț dalat, patru sensuri giratorii și un viaduct.

2 comentarii

  1. Peisaj și viaducte ca în Elveția..cate un motel din 500 in 500 metri și locuri de joaca fix ca la Recea….sa vezi raliuri cu TIR -urile de MD pe traseu….prin 2035 poate decembrie.

  2. Bai nebunilor ……. era sa mor de ras
    Dom primar nu știam că le aveți cu glumele , poate faceți un spectacol de stand up comedy . Auzi la ei centura …..
    Când la husi va fi centura nepoții și strănepoții vor fi demult la ceruri , voi chiar vă plictisiți la primăria aia . Aveți doi portari pe tura , la informații sunt 3 matracuce , la casierie doi golani și tot așa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button