Local

Varianta toxiinfecției alimentate, în cazul băiatului mort de la Mălușteni, a căzut. Se studiază variantele  intoxicării cu monoxid de carbon sau otrăvirea involuntară 

DEZVĂLUIRI Au început să apară primele rezultate din testele toxicologice, în cazul tragediei de la Mălușteni, în care un băiat de 11 ani a murit, iar mama și două surori au ajuns în stare gravă la spital. Probele în cazul celor două surori au fost preluate de polițiștii de la Murgeni, prin ordonanța procurorului, pentru că, așa cum ziarul Vremea Nouă a mai scris și ieri, în sângele copilului mort s-au găsit substanțe opioide și vor să verifice dacă acestea sunt de la codeina din medicamentul Fasconal sau din altă sursă. În probele luate de cei de la DSVSA, mai exact din crenvurștii, smântâna și pastele găsite în bucătăria familia, nu a crescut nimic în culturile de laborator, semn că nu aceste alimente ar fi cauza intoxicației care a produs moartea copilului de 11 ani și îmbolnăvirea celor trei rude. Așa că acum începe să se  contureze mai mult fie varianta intoxocării cu monoxid de carbon, întrucât mama copiilor a recunoscut că a dat foc în sobă luni noaptea, pentru a încălzi locuința, fie varianta unei otrăviri involuntare cu substanțele contra dăunătorilor, găsite în diverse borcănele din bucătărie. Sunt două lucruri care se bat însă cap în cap în acest caz și anume: blocajul renal suferit de toți cei patru membri ai familiei din Mălușteni, precum și starea de somnolență sau chiar de comă, cum a fost în cazul băiatului. Într-adevăr, specialiștii spun că monoxidul dă astfel de morți violente, cu stare de somnolență și comă, dar nu prea se explică blocajul renal, chiar dacă specialiștii nici nu exclus asemenea intoxicații să ducă la o afectare e rinichilor. Otrăvirea, în schimb, acționează direct asupra rinichilor, ceea ce face ca această variantă  să fie luată în calcul la fel de serios. Cu alte cuvinte, plecând de la suspiciunea găsirii acelei subsranțe opioide în trupul băiatului, se merge acum mai intens pe două variante: fie intoxicarea cu monoxid, și aici specialiștii dau un procent de probabilitate destul de mare, de peste 80%, fie varianta, un pic mai fantezistă, aceea potrivit căreia otrăvurile găsuite în locuință să nu fi ajuns în alimentele consumate de membrii familiei, puse din greșeală de băiatul aflat în stare euforică. Grâușorul pentru combaterea rozătoarelor ar putea avea un efect asupra organismului similar cu ceea ce li s-a înt-mplat membrilor familiei din Mălușteni. Sunt , așadar, variante de lucru pentru specialiștii care nu exclud nicio posibilitate, în momentul de față. Cert este că vorbim de o moarte violentă, în care a avut o controbiție semnfiicativă și faptul că Ambulabnța a fost chemată foarte, foarte târziu la caz.

Medicii de la Medicina Legală Vaslui sunt praf. Probele au fost preluate de specialiștii din Iași

Singurele microrganisme care au crescut în culturile probelor luate din bucătărie și dintr-o fântână folosită de familia din Mălușteni, au fost reprezentate de bacteria E-coli. Dar așa cum aveau să ne explice inspectorii de la DSVSA o astfel de bacterie nu poate provoca moartea violentă, în doar câteva ore, așa cum a fost în cazul băiatului. Se așteaptă rezultatele atât ale probelor luate de la Medicina Legal din Vaslui (extrase în urma autopsiei), cât și cele luate de polițiștii de la spitalul din Bârlad. Pe surse am aflat că Medicina Legală din Vaslui a găsit, ca și în cazul pacienților de la Murgeni, intestinele foarte inflamate, însă acest lucru nu este suficient în stabilirea cauzei morții. Dar dacă luăm ca exemplu cazul de la spitalul de psihiatrie din Murgeni, petrecut acum 2 ani, când 3 pacienți au murit, în urma unei presupuse toxiinfecții alimentare, este lipmede că doctorii de la Medicina Legală din Vaslui atât pot. Că și atunci au spus la fel: intestinele subțiri ale decedaților erau foarte inflamate și aceasta ar fi fost cauza decesului. Dar întrebarea la care ar fi trebuit să răspundă era: de la ce s-au inflamat intestinele, ca să se ajungă la deces. Nici până în ziua de azi, doctorii de la Medicina Legală Vaslui nu au dat un răspuns. Este bine că în acest caz probele toxicologice au fost luate la timp, și duse la Medicina Legală din Iași. Cel mai mult însă specialiștii se bazează pe probele păstrate din sângele și urina surorilor și mamei băiatului, întrucât medicii de la spitalul din Bârlad au avut inspirația să păstreze probele luate în primele clipe de la aceste paciente. Sperăm ca acum, în cazul de la Mălușteni, să aflăm misterul morții  fulgerătoare a copilului de 11 ani, precum și cauza pentru care surorile și mama sa au ajuns în stare gravă la spital.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button