spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
24-apr.-2024

Vasile Râmbu și Mircea Macovei, fostul manager și fostul director medical al Spitalului județean Suceava, puși sub acuzare după ce spitalul a devenit focar Covid

- Advertisement -

Vasile Râmbu și Mircea Macovei, fostul manager și fostul director medical al Spitalului județean Suceava, au fost puși sub acuzare pentru abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă și zădărnicirea combaterii bolilor de către Parchetul Tribunalului Suceava, după ce spitalul a devenit focar Covid, potrivit unui comunicat al Parchetului Suceava.

Cei doi și-au dat demisiile din funcții pe 1 aprilie 2020, iar conducerea Spitalului Județean Suceava a fost preluată de Armată.

Ei au fost sprijiniți să ajungă în funcțiile de conducere de Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.

Vezi comunicatul PT Suceava mai jos:

”La data de 12 iunie 2020, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de patru suspecţi, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzut de art. 297 alin. 1 Cod penal, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă, prev. de art. 349 alin. 1 Cod penal, şi zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 2 şi alin. 5 Cod penal.

În perioada 17 – 18 iunie 2020 celor patru persoane le-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect.

În prezent cauza este instrumentată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţişti din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

În sarcina primilor doi suspecţi s-a reţinut săvârşirea a câte unei infracţiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că:

În perioada ianuarie 2020 – 25.03.2020, suspectul, în calitate de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, şi-a încălcat obligaţiile legale prevăzute de art. 168 alin. 1 şi alin.2 din Legea nr. 95/2006 rep., respectiv de a organiza, conduce şi administra spitalul astfel încât, pe de o parte, unitatea medicală să poată acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la spital, iar pe de altă parte, spitalul să fie în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză, pentru a putea participa cu toate resursele la înlăturarea efectelor pandemiei provocate de SARS-CoV-2, fapta sa având ca rezultate directe blocarea activităţii de asistenţă medicală a spitalului, punerea unităţii medicale în imposibilitatea de a-şi îndeplini cele două principale obligaţii, definitorii pentru orice spital şi afectarea decisivă a capacităţii de răspuns a spitalului la situaţia de criză reprezentată de pandemia provocată de SARS-CoV-2, aceasta fiind o ameninţare reală la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei din întregul judeţ, cauzând în acest mod o vătămare intereselor legitime ale persoanei juridice Spitalul Judeţean Suceava.

În perioada ianuarie 2020 – 23.03.2020 suspectul, în calitate de director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi-a încălcat obligaţia legală prevăzută de art. 168 alin.2 din Legea nr. 95/2006 rep., respectiv de a participa, alături de manager, la organizarea asistenţei medicale, astfel încât spitalul să fie în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză, pentru a putea participa cu toate resursele la înlăturarea efectelor pandemiei provocate de SARS-CoV-2, fapta sa având ca rezultate directe blocarea activităţii de asistenţă medicală a spitalului, punerea unităţii medicale în imposibilitatea de a-şi îndeplini una dintre cele două principale obligaţii, definitorii pentru orice spital şi afectarea decisivă a capacităţii de răspuns a spitalului la situaţia de criză reprezentată de pandemia provocată de SARS-CoV-2, aceasta fiind o ameninţare reală la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei din întregul judeţ, cauzând în acest mod o vătămare intereselor legitime ale persoanei juridice Spitalul Judeţean Suceava. ….https://www.g4media.ro/vasile-rambu-si-mircea-macovei-fostul-manager-si-fostul-director-medical-al-spitalului-judetean-suceava-pusi-sub-acuzare-dupa-ce-spitalul-a-devenit-focar-covid.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.