Vasluienii, invitați la evenimentul „Mama – poarta către viață”, dedicat recunoștinței, iubirii și legăturii dintre mame și copii

CONECTARE… În semn de recunoștință pentru orașul natal, Ines Petronela Loreley Popa, o tânără din Vaslui, devenită avocată în București, invită vasluienii să participe la evenimentul „Mama – poarta către viață”, un moment special dedicat legăturii sacre dintre mamă și copil, dintre iubire și recunoștință. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie 2025, începând cu ora 17:30, la Centrul Cultural Județean Vaslui (Casa Armatei), intrarea fiind gratuită.
Născută la Vaslui, Ines Petronela Loreley Popa a trăit aici anii formativi ai copilăriei și ai adolescenței. După absolvirea facultății, a profesat ca avocat, iar ulterior și-a urmat chemarea interioară de a crea spații de dezvoltare personală și spirituală, sub conceptul „Dar Divin”. Prin evenimentele sale, Ines aduce împreună oameni care își doresc să se reconecteze cu iubirea, iertarea și recunoștința – valori universale ce stau la baza unei vieți împlinite. „În semn de onoare și recunoștință pentru tot ceea ce am primit de la orașul Vaslui – bucuria de a mă naște aici, de a trăi emoții, de a experimenta provocări și de a evolua – lansez invitația cadou de a participa la acest eveniment al inimii. Vă invit, fii și fiice alături de mamele voastre, să ne deschidem inimile spre a experimenta emoții vindecătoare și bucuria darului vieții”, transmite Ines Petronela Loreley Popa. Evenimentul, „Mama – Poarta către viață”, va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie 2025, începând cu ora 17:30, la Centrul Cultural Județean Vaslui (Casa Armatei). Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face direct la numărul de telefon 0720.532.468.