Vasluienii se vor putea testa pentru COVID-19 în farmaciile de la colțul blocului

PROPUNERE… Vasluienii care vor să afle dacă sunt sau nu infectați cu SARS-CoV-2 nu vor mai fi nevoiți să meargă la spitale sau la clinici private. O vor putea face, într-un viitor nu foarte îndepărtat, și în farmaciile de la colțul blocului. Asta după ce Ministerul Sănătății a publicat un proiect prin care farmaciilor comunitare din urban și din rural li se dă dreptul să desfășoare activități de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecției cu noul coronavirus.

Dacă proiectul va fi adoptat, Direcția de Sănătate Publică Vaslui va emite un acord temporar de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2, în format electronic. Zona din farmacie, destinată activității de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2, va fi organizată pe o suprafață delimitată, destinată doar acestui proces și va trebui să fie amplasată într-un perimetru ce poate fi aerisit corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilație. O altă condiție prevede ca farmacia unde se va face testarea va trebui să fie dotată cu mobilierul necesar (masă de lucru placată cu materiale lavabile ușor de curățat și dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deșeurilor biologice rezultate din activitatea de testare. Nu în ultimul rând, zona de testare va trebui să aibă o suprafață de minim patru mp utili, delimitată de restul farmaciei prin paravane opace. Proiectul mai prevede că, în situația în care nu există posibilitatea îndeplinirii acestor condiții, zona destinată activității de testare rapidă poate fi organizată prin amplasarea unor corturi sau cabine de testare izolate. “Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecție compus din: mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră/ochelari de protecție, mănuși de examinare de unică folosință, halat de unică folosință”, se arată în proiect. Potrivit acestuia, instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată de către Direcția de Sănătate Publică, în colaborare cu Colegiul Farmaciștilor din România. “Farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale vor utiliza în vederea comercializării și testării exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 aflate în gestiunea proprie și care fac dovada calității, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în ceea ce privește dispozitivele medicale. Farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale au obligația de a raporta zilnic către Direcțiile de Sănătate Publică Județeană, respectiv a municipiului București, în format electronic, rezultatele tuturor testelor efectuate și situația stocurilor de teste rapide antigenice”, mai prevede proiectul.

Ce se va întâmpla cu farmacia, dacă vor fi confirmate cazuri de COVID-19?

În proiectul publicat de Ministerul Sănătății nu se explică foarte clar și ce se va întâmpla cu farmaciile care vor confirma cazuri pozitive. Cel mai probabil se va închide doar zona special amenajată pentru testare, pentru a fi dezinfectată. Cum se va proceda însă dacă o persoană merge la farmacie pentru a-și cumpăra tratamentul, iar după ce va achiziționa medicamentele se va testa, iar rezutatul va fi pozitiv. Obligatoriu, farmacia va trebui închisă pentru câteva zile, pentru dezinfectare totală, un risc prea mare pe care nu foarte mulți farmaciști și-l vor asuma.

 




4 COMENTARII

  1. Testele contin o substanta deosebit de cancerigena , etylene oxyde , cauzeaza cancer de creier si leucemii , elita mondiala globalista (si satanista) de la Davos vor sa depopuleze planeta si de aia vor sa va ucida copiii. Cautati pe internet ce este etylene oxyde , substanta cu care sunt sterilizate testele.

  2. atunci … pot venii si acasa … mai ales la cei care sint in izolare …. face testu si de e negativ… gata cu izolarea nu? ar fi fenomenal !!!!!! si demonstratiile aduc ceva bun—– propuneri .

  3. Bravos…. pina la urma e o masura ft. buna … dar,,,,, dar,,,,, eu am facut vreo 6 testari cu teste cumpartate din farmacii diferite ,,, toate au iesit negativ….. si culmea cind am facut la spitall vechi a iesit pozitiv siiiiii gata in izolare …..
    Dupa 5 zile de tratament … nici o siptoma de covid…. si stau ca prostul in izolare …. izolare care nu e benefica mintii nici unui om .
    Mama!!!!!!!! de sar pune mai repede in aplicatie

LĂSAȚI UN MESAJ