spot_imgspot_img
17.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Vecinii bãtãusi: unul la spital, altul la politie

- Advertisement -

Doi vecini din suburbia Sãteni, apartinând orasului Murgeni, unul de 32 de ani si unul de 51 de ani, s-au bãtut reciproc, în seara de sâmbãtã, 6 octombrie. Cum era de asteptat, cel de 51 de ani a „încasat-o” mai serios, fiind lovit de cel de 32 de ani cu o bâtã în cap. Astfel, bãrbatul a sunat la 112, solicitând o ambulantã, care l-a transportat initial la spitalul bârlãdean, iar dupã ce a fost vãzut de medicul neurolog, a fost trimis la Clinica de Neurochirurgie din Iasi, cu diagnosticul de „fracturã parieto-occipitalã prin agresiune”. Politia face cercetãri privind modul în care s-a produs incidentul si cine se face vinovat într-un final de starea pacientului de 51 de ani. „Victimei i s-a adus la cunostintã cã actiunea de cercetare a politiei este pusã în miscare doar dacã este depusã o plângere la politie în acest sens. „Deocamdatã la Politia Murgeni a fost depusã o plângere dar a vecinului celui bãtut, deci din partea celui acuzat cã l-a bãtut. Acesta reclamã faptul cã bãrbatul de 51 de ani, vecinul lui, a intrat în curtea casei sale, fãrã a avea acordul sãu si ca urmare s-au certat serios iar tânãrul de 32 de ani l-a lovit pe vecinul care i-a violat domiciliul.”, a spus inspectorul de politie Mihaela Straub. Cercetãrile pe care le vor efectua politistii vor scoate la ivealã cine se face vinovat de incidentul care l-a bãgat în spital pe bãrbatul de 51 de ani.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.