spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
20-apr.-2024

Veste bună, contestarea amenzilor de circulație se mută în online de anul viitor

- Advertisement -
INIȚIATIVA… Cei care vor această opțiune, nu se vor mai deplasa în localitatea în care își are sediul instanța competentă, ci vor rămâne în fața calculatoarelor.

MASURA… Cetățenii care vor dori contestarea unei amenzi de circulație trebuie să știe că vor putea solicita acest lucru online. De la începutul anului viitor, cei care vor această opțiune, nu se vor mai deplasa în localitatea în care își are sediul instanța competentă, ci vor rămâne în fața calculatoarelor. Măsura vine în ajutorul celor care primesc amenzi în alte județe decât cel de domiciliu. Evitându-se astfel deplasările în distanțe chiar și sute de kilometri pentru a contesta o amendă, soluționarea care, de asemenea, va fi mai rapidă dar și costurile cu deplasarea și apărarea care se vor reduce simțitor . Această măsură se va menține permanent și după starea de alertă.

La începutul săptămânii, un proiect a fost adoptat tacit de către Senat cu privire la contestarea amenzilor de circulație, care se vor muta din aulă în online. Măsura ar urma să se aplice începând de anul viitor, în mod permanent, chiar și după încetarea stării de alertă. Desfășurarea online a ședințelor de judecată va putea fi solicitată printr-o plângere contravențională, sau prin întâmpinare. În proiectul de lege se precizează că: “La cererea oricăreia dintre părți, ședințele de judecată, în fond și în căile de atac, se desfășoară exclusiv prin mijloace de telecomunicație audiovizuală care permit verificarea identității părților și garantează securitatea, integritatea, confidențialitatea și calitatea transmisiunii”.

Dacă se optează pentru online, cum se va proceda

Odată formulată cererea de desfășurare online a ședințelor de judecată, aceasta nu va mai putea fi retrasă, iar ședințele de judecată se vor desfășura exclusiv prin mijloace electronice. În acest caz, toate actele necesare se vor comunica exclusiv prin intermediul e-mailurilor. De asemenea, audierea martorilor sau a experților se va face, în aceste cazuri, tot online. Desfășurarea online a ședințelor de judecată în cazul plângerilor contravenționale va avea, potrivit inițiatorilor proiectului, mai multe avantaje. În primul rând, cei care sunt sancționați contravențional în altă localitate sau județ decât cea de domiciliu ar putea contesta sancțiunea mult mai ușor, fără să fie nevoiți să se deplaseze la sediul instanței de judecată. Alte avantaje enumerate de inițiatorii proiectului sunt soluționarea mai rapidă a cauzelor și creșterea gradului de acces la justiție, prin scăderea costurilor legate de cheltuielile de deplasare și de apărare, în aceste cazuri, tot online. Până când noua măsură va intra în vigoare, nu strică să te familiarizezi cu procedura actuală de contestare a amenzilor. Un alt proiect depus la Senat are în vedere parcurgerea întregii proceduri de contestare a amenzilor de circulație fără citarea părților, doar pe baza schimbului de documente.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.