Vetrisoaia s-a infratit cu orasul Leova, din Republica Moldova!

Au celebrat cu 2010 sarmale

EVENIMENT În cadrul unui eveniment de suflet, Ziua Comunei Vetrisoaia, autoritãtile locale, în frunte cu primarul Vasile Puiu, au pus la cale actul oficialal al înfrãtirii, bucurându-se de prezenta presedintelui Consiliului Raional, Ion Gudumac, a primarului din Leova, Gheorghe Focsa, dar si a presedintelui CJ Vaslui, Vasile Mihalachi, alãturi de cei doi vicepresedinti, Corneliu Bichinet si Dumitru Buzatu. 2010 sarmale sustine primarul Puiu cã s-au pus la masa cea mare, din care au gustat toti vetrisoienii, precum si oaspetii lor de seamã.

“Astãzi s-a organizat o sedintã de Consiliu Local, care a avut un singur proiect pe ordinea de zi, înfrãtirea comunei Vetrisoaia cu orasul moldovenesc Leova. Consilierii au votat în unanimitate si actul s-a înfãptuit. Sunt foarte bucuros cã am reusit aceastã înfrãtire, care ne va ajuta în atragerea de fonduri prin proiectele transfrontaliere, finantate de Uniunea Europeanã. Avem nevoie de o colaborare mult mai strânsã cu fratii nostri de peste Prut, din punct de vedere cultural, social, economic”, a precizat, cu entuziasm, primarul de la Vetrisoaia, Vasile Puiu. La acest moment important au fost prezenti si liderii Consiliului Judetean (CJ) Vaslui, Vasile Mihalachi, Dumitru Buzatu si Corneliu Bichinet, dar si seful Politiei de Frontierã, Valeriu Bodoga, precum si reprezentanti ai Inspectoratului Judetean de Politie.

Coniacul “Stefan cel Mare”, darul moldovenilor pentru vetrisoaieni!

ENTUZIASM Moldovenii n-au venit cu mâna goalã la Vetrisoaia, ci i-au adus primarului Puiu o sticlã de coniac, vechi de 25 de ani, numit “Stefan cel Mare”, dar si cu… propunerea de a realiza în comun un nou pod peste Prut. “Mi-a plãcut foarte mult de domnul presedinte al CR Leova, Gudumac, care, atunci când mi-a dat sticla de coniac, a spus cã vrea sã o pãstrãm si, când ca fi podul gata, sã o desfacem si sã cinstim din ea. Sigur, e o idee simbolica, dar noi chiar vrem sã valorificãm înfrãtirea asta si sã facem tot ce ne-am propus”, a mai spus Vasile Puiu.

2010 sarmale, artisti si foc de artificii!

SÃRBÃTOARE 2010 sarmale! Atât spune primarul Puiu cã s-a pregãtit pentru masa de sãrbãtoare. Nu a putut lipsi un spectacolul muzical inedit si un foc de artificii: “Tinere talente de la noi din comunã, grupul ‘Floricica de pe Prut”, Denisa Ciobanu, Miruna Puiu, ansamblul de dansatori profesionisti condus de doamna Maria Murgoci, cântãretul Raul…. Am pregãtit si un foc de artificii, pentru bucuria tuturor. Sunt sigur cã a fost un eveniment frumos, de neuitat, în care toatã lumea s-a simtit foarte bine”, a mai spus primarul.




1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ