POST… Pe 24 decembrie este Ajunul Crăciunului. Amintim că în Biserica Ortodoxă Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare se savârseste de 10 ori pe an: în ziua prăznuirii Sfântului Vasile, în Ajunul Botezului Domnului, în primele cinci duminici din Postul Mare, în joia și sâmbătă din Săptămâna Patimilor și în ziua Ajunului de Crăciun. Ziua Ajunului este zi de ajunare, adică de nemancare până după oficierea Liturghiei Sfântului Vasile Cel Mare. Facem mențiunea că Postul Crăciunului se încheie pe 25 decembrie, în ziua praznicului Nașterii Domnului, după Sfânta Liturghie. De aceea ziua de Ajun a Crăciunului este zi de post.
Sfânta Cuvioasa Muceniță Eugenia s-a născut la Roma, în anul 183, din părinți păgâni, Filip și Claudia, de neam ales. La porunca împăratului Comod (180-192) tatăl Sfintei a primit înalta dregătorie de cârmuitor al cetății Alexandria Ciliciei, unde a plecat împreună cu soția, cu cei doi fii și cu fiica lor, Eugenia. Pe când erau acolo, Eugenia, în vârstă de 16 ani, a citit Epistolele Sfântului Apostol Pavel și, auzind astfel de învățătura Evangheliei lui Hristos și fiind doritoare de viață desăvârșită, și-a părăsit pe ascuns casa părintească, s-a îmbrăcat bărbătește și a luat cu ea două slugi de încredere. S-au dus la episcopul Elen al Ciliciei și au primit de la el Sfântul Botez. Apoi Eugenia și-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu și s-a dus la o mănăstire de bărbați, că încă din vremea aceea, în afara cetăților, se întemeiaseră obști de credincioși care doreau să păzească poruncile Evangheliei și să slujească Domnului ziua și noaptea în rugăciuni și nevoințe. Acolo a trăit și ea, în osteneli, nevoințe, trude și privegheri de toată noaptea și a săvârșit toată virtutea.
Strălucea ca un mare luminător, așa că, după trei ani, frații l-au rugat să le fie stareț. Dar asupra lui a venit o mare ispită. O văduvă bogată, Melantia, neagră la suflet, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebunește de chipul frumos al starețului. Dar pentru că nu și-a atins scopul patimilor ei, Melantia s-a dus la prefectul orașului, care era tatăl Eugeniei, și a făcut plângere că, în acea mănăstire, starețul înșală prin cuvinte viclene pe femeile cinstite, cum ar fi încercat și cu ea. Când prefectul a auzit acestea, s-a umplut îndată de mânie și a trimis în grabă la mănăstire să aducă în lanțuri pe Eugeniu și pe monahi, ca să se înfățișeze înaintea scaunului său de judecată și să dea socoteală de faptele lor.
Si, înfățișându-se la judecată, a început a vorbi Melantia, ocărând pe egumen. Atunci, cel ce părea tuturor că e starețul Eugeniu, a arătat celor de față că este femeie cu firea și a grăit cu îndrăznire tuturor: „Se cuvine ca noi, călugării, să suferim cu mulțumire ocările, batjocura și chinuirile trupului. Dar, pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească, iată, vă spun că sunt femeie cu firea; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soția lui e mama mea. Aceștia de lângă mine îmi sunt frați, pentru că nu-i voi numi robi”.
În acel ceas toți au fost cuprinși de uimire, că au aflat cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia, întrucât, pe când era încă la judecată, a căzut foc din cer peste casa ei și a ars până la temelie, cu toate avuțiile ei. Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăția și desfătarea vieții și s-a botezat. Ajuns mai apoi episcop credincioșilor din Alexandria Ciliciei, și-a sfârșit viața mucenicește, omorât de săbiile necredincioșilor. După săvârșirea tatălui ei, mama sa împreună cu ea s-au întors la Roma, unde au adus pe mulți la Hristos, dar după o vreme, au fost prinse de ostașii păgâni.
Eugenia, care strălucea înaintea tuturor, pentru că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea și aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată în chip minunat. Pentru aceea, i s-a tăiat capul cu sabia și s-a mutat cu bucurie la Hristos, doritul ei Mire, într-o zi de 25 decembrie, prin anul 258.
