Viața unui fotbalist din Insulele Comore în România: „Nu mă satur niciodată de vinete cu ceapă”
Internaționalul din Comore Nasser Chamed (Gaz Metan Mediaș), mijlocaș ofensiv, a dezvăluit pentru Libertatea cum și-a schimbat în bine părerea despre români, ce-i place la țara în care trăiește de patru ai și cum a ajuns să vorbească, să citească și să scrie în limba română.
Nasser Chamed are 27 de ani, iar din vara anului 2017 a ajuns la Gaz Metan Mediaș. Mijlocașul ofensiv este născut la Lyon, dar părinții săi sunt originari din Insulele Comore, fotbalistul fiind mândru să reprezintă această țară din Oceanul Indian, cu care va evolua în iarna 2022 la Cupa Africii pe Națiuni (CAN) din Camerun.
Nasser vorbește limba română foarte bine. Este de 4 ani în țara noastră și este unul dintre cei mai apreciați fotbaliști străini din Liga 1. S-a temut de români, dar acum îi consideră printre cei mai buni prieteni. Adoră mâncarea pe care a găsit-o în Transilvania, cu toate că evită preparatele din carne de porc, și-i place Bucureștiul, pe care l-a vizitat ori de câte ori a avut ocazia. Totodată, le recomandă românilor să nu se ferească de a vizita Comore, mai ales că plajele de acolo sunt superbe. Nasser a povestit pentru Libertatea cum s-a adaptat în România și ce anume îi place la țara noastră, specificând din start: „Să știți că nu există nimic care să nu-mi convină la țara voastră, cu toate că am avut o strângere de inimă în momentul în care s-a pus problema să vin să joc aici”.
Citeşte întreaga ştire: Viața unui fotbalist din Insulele Comore în România: „Nu mă satur niciodată de vinete cu ceapă”