Local

Viceprimarul comunei Stănilești a făcut infarct în timpul serviciului, dar a ajuns după 7 ore într-o clinică specializată

REGRETABIL... Costică Tofan a ajuns la o clinică specializată la 7 ore după infarct, când ar fi trebuit să ajungă în 120 de minunte, cum spun protocoalele europene. Și ne întrebăm de ce suntem pe primul loc la mortalitate în Europa, din cauza infarctului miocardic

DE CE ROMÂNIA NU ARE REȚEAUA INIMII

GRAV… Momente cu adevărat dramatice, joi, la Primăria Stănilești, acolo unde viceprimarul Costică Tofan a făcut infarct în curtea instituției. Era în jur de ora 12.00 când bărbatul a făcut infarctul fix în autoturismul său parcat. De abia urcase în mașină. Viceprimarul și-a pierdut cunoștința, iar colegii de muncă s-au alertat pentru că motorul era turat la maxim și mașina stătea pe loc. Când a ajuns acolo era deja vânăt la față și inima i se oprise. A fost apelat imediat numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, care a reușit să-i repornească inima și să-l ducă la spitalul din Huși, unde a fost intubat. Aici, pacientul a dus a doua luptă pentru viața sa pentru că, deși protocoalele spun clar că astfel de cazuri sunt urgențe medicale și trebuie să ajungă la un angiograf în 120 de minute, vicele a așteptat aproape șase ore în terapia intensivă de la Huși, până să aibă acces la occlinică specializată pentru a primi tratamentul salvator. Întârzierea s-a produs ca urmare a faptului că nu era loc în ATI la Clinica de Cardiologie din Iași. La un moment dat, s-a pus problema aducerii sale la Vaslui, dar nici aici nu erau locuri.

Pentru cei mai puțin familiarizați cu domeniul medical, un angiograf este utilizat în cazul unui infarct de miocard pentru a vizualiza vasele de sânge (coronarele) și a identifica blocajul, iar timpul de 120 de minute se referă de obicei la fereastra de timp critică, de până la 2 ore (120 de minute) de la debutul simptomelor, pentru a efectua o angioplastie (tratament intervențional, nu doar diagnostic), aducând sânge rapid la mușchiul inimii, o procedură crucială pentru a salva viața și a minimiza leziunile miocardice, conform ghidurilor de tratament european. Aceasta este o fereastră de timp ideală, cunoscută sub numele de “timp poartă-balon” (door-to-balloon time) sau “timp poartă-stent”, deși în practică se urmărește obținerea unui timp cât mai scurt, de la sosirea la spital la reperfuzie (restabilirea fluxului sanguin). Obiectivul este de a ajunge la 90-120 de minute, dar ideal ar fi sub 90 de minute, pentru a deschide artera blocată rapid. Cu cât reperfuzia se face mai rapid, cu atât se salvează mai mult mușchiul muscular cardiac și scade mortalitatea. În cazul vicelui Costică Tofan, perioada de așteptare a fost de aproape șase ore, motivul fiind acela că nici la Vaslui și nici la Iași nu au fost paturi libere la terapie intensivă. Interesat este de ce s-a dorit ca pacientul să fie adus la Vaslui, când aici nu este angiograf și nici secție de chirurgie cardio-intervențională. Abia aseară, în jurul orei 18.00, după șase ore de la instalarea infarctului, s-a primit ok-ul ca pacientul de la Stănilești să fie transferat la un spital din Iași pentru a beneficia de tratamentul corespunzător și dacă mai punem o oră cât îi trebuie ambulanței să ajungă la Iași și până ajunge în sala de chirurgie cardio-intervențională, se fac șapte ore, cu 5 mai mult decât spun protocoalele europene. 

Spitalul Județean Vaslui a făcut demersuri pentru a avea propriul angiograf, însă investiția nu s-a mai realizat 

Pentru că în lumea medicală, angiograful este considerat cel mai ridicat standard de tratament pentru pacienții cu infarct miocardic, Spitalul Județean de Urgență Vaslui a făcut demersuri și chiar a obținut toate avizele pentru achiziționarea unui astfel de dispozitiv, care nu este deloc ieftin, prețul fiind de aproape 5 milioane de lei bucata. Alte unități sanitare din țară au reușit să își achiziționeze aceste dispozitive prin programe cu finanțare europeană sau ministerială, însă la Vaslui, sarcina de a asigura bugetul a revenit Consiliului Județean Vaslui, instituție care se pare că nu dispune de asemenea sume.

13 comentarii

  1. La Husi este spital de exterminare.Daca ai nenorocul sa ajungi aici sigur mori de ,,inima rea” vazind cum esti tratat cu indiferenta ,cu,,sictir” de unii doctori. Asistentele umbla ca niste curci bete alearga de colo,colo numai sa dea impresia ca sunt ocupate,ca fac ceva.Stiu ce spun,am trait o experienta adevarata in acest spital unde am fost cu probleme de sanatate si totul sa rezolvat prin deschizatura unei usi,printr-o asistenta care mi-a inminat rezultatele investigatiei si o scrisoate medicala seaca,cu un tratament derizoriu fara a lua in seama alte afectiuni de care sufeream.La atit s-a rezumat internarea de o zi la acest spital.Am platit contributii la casa de sanatate 45 de ani,platesc si acum ca pensionar..pentru ce?

  2. Vaccinul lucreaza , zi de zi sunt exterminati oameni in toata lumea , cate unu cate unu , asa se duc toti la groapa si nu se revolta prostimea …

  3. De tot rasul ca un spital judetean de urgenta sa nu aiba nici cardiologie nici asa aparat. Vai de cei care ne conduc.. Bine ca alte judete pot. Pana in rahatul de Iasi mori cu zile.

  4. Dacă Buzatu nu fura banii, poate aveam și noi un aparat de ăla. Bine, Buzatu, PSD, PNL, USR, toți tâlharii pe care ii votați. Am uitat de AUR, scuze🙏

  5. Daca v-ati si informa inainte de scrie minciuni pardon dezinformari, ar fi ideal. Pacientul a stat atat de mult datorita serviciului de ambulanta pe care il pupati voi in …. si care va furnizeaza mizeriile cu care calomniati la comanda personalul spitalului husi. Pacientul la ora 16 si 30 deja era acceptat ( de ce a stat 7 ore , in conditiile in care teoretic totul s-a miscat in 90 de minute din partea spitalelor husi si parhon , ceea ce inseamna o ora jumătate) luati si intrebati pe madama aceea plina de ifose ” proprietara” serviciului de ambulanta ..

    1. Da, cumnata lui Serioja, pusă de Tataru politic in fruntea SAJ Vaslui , dar cum sa scrie nasol VRN de sponsorul TATARU..

  6. Aoleu ce nenorocire, cine mai are grijă de doamna secretară?
    E timpul sa cauți unul mai tinerel că moșul e pe ducă si e păcat de dumneavoastră si de bostanul ăla sa nu l pocnească nimeni. Când ati „alergat ultima dată în șlapi”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button