spot_img
spot_img
27.9 C
Vaslui
08-iul.-2025

Victor Ponta câştigă procesul împotriva lui Marian Vanghelie. Fostul primar, obligat să plătească o sumă uriaşă

- Advertisement -

Victor Ponta, liderul Pro România, a anunţat, vineri, că a câştigat procesul intentat lui Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, care l-a acuzat c-ar fi luat mită în perioada în care a fost premier.

Victor Ponta câştigă procesul împotriva lui Marian Vanghelie. Fostul primar al Sectorului 5 trebuie să îi plătească lui Ponta despăgubiri în valoare de 80.000 de euro.

Liderul Pro România a anunţat că banii vor fi donaţi către asociațiile care se ocupă de copiii abandonați.

„Mă bucur că în România încă se poate face dreptate – şi că sunt judecători care, aplicând legea, nu se tem să îi pună la punct pe cei care cred că tupeul, banii şi agresivitatea rezolvă totul în ţara noastră!

Anunţ oficial că voi executa această sentinţă prin toate mijlocele legale. Şi că voi dona toţi banii astfel obtinuţi 80.000 de Euro de la Marian Vanghelie către asociaţiile şi fundaţiile care se ocupa de copiii abandonaţi ! Va fi prima dată când banii lui Vanghelie vor ajunge la cineva care chiar are nevoie şi merita!”, a scris Victor Ponta, pe Facebook.  …https://www.romaniatv.net/victor-ponta-castiga-procesul-impotriva-lui-marian-vanghelie-fostul-primar-obligat-sa-plateasca-o-suma-uriasa_5614023.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.