spot_img
23.3 C
Vaslui
21-iul.-2024
spot_img

Victor Ponta, despre șpaga luată de Dumitru Buzatu: “N-ai ce să mai zici. La închisoare!”

- Advertisement -

FĂRĂ MILĂ… Cine primește mită, e normal să meargă la închisoare, a afirmat ferm Victor Ponta, la România TV, făcând referire la cazul lui Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, prins în flagrant de procurorii DNA.

Dumitru Buzatu, unul dintre cei mai vechi lideri PSD și șeful Consiliului Județean Vaslui, a fost prins în flagrant de DNA Iași, în timp ce primea mită 1,25 milioane de lei pentru acordarea unui contract. Ar fi fost vorba de o mită dată pentru continuarea drumului strategic Bârlad – Laza – Codăești. Ulterior, Dumitru Buzatu a fost arestat pentru 30 de zile. Victor Ponta a spus ferm, făcând referire la Dumitru Buzatu, că orice înalt funcționar public prins în timp ce primește sau dă mită trebuie trimis direct la închisoare. “Nu există discuție, n-ai ce să mai zici. E normal să mergi la închisoare”, a spus fostul premier. “Și în ziua de azi, îl prinde cu banii în geantă, nu mai ai ce să mai zici. O spun încă o dată. România a fost țara în care chema Portocală pe unul și zicea domne, zi de Ponta. Păi ce să zic, domne? Zi, că altfel te bag pe tine. Bine, domne, zic, dictează-mi ce să zic. Că n-au pățit nimic cei care au făcut asta, e foarte rău. Sper și nu cred că se mai întâmplă. În partea cealaltă, dacă ești înalt funcționar public, ministru, primar și te prinde cu bani în mașină, ce să mai zici? La închisoare. E normal să te duci la închisoare când ceri bani pentru contracte, pentru lucruri pe care ar trebui să le efectuezi în baza mandatului tău administrativ. Aici nu există discuție, îmi pare rău pentru oricine. Acolo n-ai ce să zici. Că domne, stai să găsim… n-ai ce să mai zici. Nu știu ce a fost în mintea lui să ia un milion de lei pentru un drum. Dar clar nu mai există altceva, n-ai ce să mai zici, la închisoare, îmi pare rău”, a declarat Victor Ponta, fostul prim-ministru al României.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Ponta, vorbește din calitatea de ginere de securist. Socrul său, Ilie Sărbu, este fost securist. si acum este vicepresedinte al Curții de Conturi.
    DOVADA CĂ TOȚI SUNT NIȘTE GOLANI!

  2. Plagiatorul vorbește🤮🤮🤮 da când mita se întorcea la partid, era bine , nu😡😡😡 cum dracu a scăpat hotul asta de pușcărie🤔 Aviz amatorilor, când ai dat de dracu, partidul te înfundă🤫

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.