Preşedintele PSD, Victor Ponta, nu a dorit să comenteze informaţiile privind prezumtiva chemare a sa şi a lui Dan Şova la DNA, în urma unei sesizări făcute de ANAF, precizând că, dacă va fi chemat la instituţiile statului, se va prezenta pentru a-şi spune punctul de vedere.
„Înţeleg că este vorba de o informaţie pe surse, care nu a fost confirmată oficial, pe care nu doresc să o comentez. Am auzit chiar că domnul Blejnar ar fi infirmat, ulterior, că ar fi vorba despre persoana mea. Personal, nu am primit nicio informare cu privire la acest caz.
Dacă, în perioada următoare, voi fi chemat la instituţiile statului, cu siguranţă mă voi prezenta pentru a-mi spune punctul de vedere. În rest, chiar nu este nimic de comentat”, a declarat Ponta, potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă al PSD.
Victor Ponta a subliniat că nu există niciun fel de implicare a sa în cazurile despre care se vorbeşte în prezent, „pe surse”.
Potrivit unor reprezentanţi ai ANAF, această agenţie a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul preşedintelui PSD, Victor Ponta, şi al senatorului PSD Dan Şova în urma unor nereguli descoperite la controalele efectuate de inspectorii Fiscului la complexurile energetice Turceni şi Rovinari.
În urmă cu o lună, Victor Ponta a fost invitat la ANAF pentru clarificări în legătură cu contractele de asistenţă juridică pe care firma de avocatură la care era partener le-a încheiat cu cele două societăţi de stat.
AGERPRES.ro