VIDEO | Apel al conducerii Spitalului din Bârlad, ca populația să se vaccineze! Medicii nu mai rezistă!
MERGEȚI ȘI VĂ VACCINAȚI!… Nu este o reclamă, este un apel al conducerii Spitalului de Urgență “Elena Beldiman” din Bârlad, spital suport Covid! Peste 97% dintre pacienți internați la acest spital sunt nevaccinati, iar acest lucru spune totul! Sălile de operație au fost transformate în saloane de Terapie Intensivă. “Ne dorim că personalul medical și de suport să reziste pentru că și ei sunt OAMENI!”, spune în postarea de pe pagina de socializare, managerul interimar, Daniela Rusu. Doar în două zile, joi și vineri, au murit 19 oameni, cu vârste între 25 și 97 de ani, iar de luni până miercuri inclusiv, au murit 50 de persoane de Covid-19! Toți cei care au murit au fost nevaccinați!
Managerul interimar al spitalului din Bârlad a postat pe pagina de Facebook un apel, însoțit de un video foarte dur, care arată tuturor celor care încă mai sunt sceptici în fața vaccinării, ce suferințe îndură pacienții infectați cu SARS-C0V 2, nevaccinați. Iată ce spune managerul Daniela Rusu, care zilnic, de câteva ori,merge să încurajeze cadrele medicale pentru a rezista:
“De la începutul acestei pandemii, de peste un an și jumătate, medicii, alături de întreg personalul medical și auxiliar, au fost în prima linie și au depus toate eforturile pentru a gestiona eficient situația și pentru a le asigura tuturor pacienților îngrijirile necesare. Aceste eforturi continuă.Trebuie să existe, însă, un efort comun și din partea fiecăruia dintre noi, pentru a depăși cu bine această situație.
Despre vaccinare există voci pro și contra – un drept pe care se bazează democrație, fiecare decide pentru sine, însă în permanență trebuie să existe respect reciproc și nu trebuie îngrădită sau perturbată nicio clipă desfășurarea unui act medical, indiferent care este acesta. Medicii și personalul nostru medical trebuie să își desfășoare activitatea în condiții adecvate și de siguranță. Intimidările, amenințările de orice fel nu își au locul acum și nici nu trebuie să existe vreodată. Exercitarea actului medical sau a oricărei activități în general necesită concentrare, atenție, efort și merită RESPECT! Personalul medical și de suport a ajuns la limita maximă de oboseală…sunt oameni dedicați, implicăți, care depun tot efortul pentru a face ceea ce trebuie în această perioada grea pentru noi toți!
Lucrăm contracronometru, sub presiunea timpului și a situației existente, a avalanșei de pacienți care vin, disperați, în ultimul moment, să fie salvați. În izolatorul Spitalului sunt persoane care așteaptă eliberarea unui pat cu acces la sursă de oxigen, pe secții sau la ATI, locul în care, în permanentă sunt 21 de pacienți internați. Când se eliberează un pat, se ocupă în următoarele minute. Sunt pacienți pe secție care au nevoie de Terapie Intensivă și se face bilanț în fiecare moment. Pacientul care are cea mai mare nevoie de asistență în Terapie Intensivă e transferat imediat, iar cel care este cel mai bine de la ATI se mută pe secție. E un schimb de pacienți cu prioritizarea celui care are cea mai mare nevoie.
Aveți încredere în noi, facem tot ce se poate!
Mulțumesc medicilor, personalului medical și auxiliar pentru eforturile depuse, ei sunt cei care îngrijesc pacienții și stau de vorba cu aceștia, cei care renunta și din timpul lor liber și se implică, în pofida oboselii, în asigurarea unui act medical care oferă vindecare, dar și o stare de liniște și siguranță pentru pacienți. Mulțumesc pacienților care, cu recunoștință ne-au adresat mesaje și ne-au acordat suport și încredere. Mulțumesc Ciprian Donose pentru realizarea acestei prezentări video, o prezentare care a dorit să reflecte realitatea dură a efectului deciziei de nevaccinare.”
(Dana Rusu, manager interimar S.M.U. Bârlad)
Dana Rusu ( fosta Irimia, fosta Taga ) chiar crezi ca avem nevoie de indicatii medicale date de un economist ? Sau intre timp ai devenit si medic . Apropo, ai avut acordul scris al pacientilor pentru a fi filmati ? Nu de alta dar barladenii nu vor tolera la nesfarsit cinismul si dorinta ta de afirmare, cu orice pret.
De ce covid-ul ocolește prostacii și slugile .
Într o tara în care e mai ușor sa fii contra decât sa accepți ca unele lucruri sunt necesare, oamenii simpli judeca simplu.. Accept sa nu ma vaccinez ca să arat ca sunt Gica contra, sa arat ca ma opun sistemului sa arat ca sunt mai tare…
TUTUROR CELOR CARE NU VOR SA SE VACCINEZE LE RECOMAND UN DRUM LA A. T. I….
OAMENI BUNI SUNT UN FOST NEBUN CARE NU A CREZUT ÎN VACCIN.. AM FĂCUT BOALA ÎN 2020 ȘI AM STAT O LUNA LA A. T. I.
AM FACUT BOALA ÎN 2021 ȘI AM STAT 14 ZILE ACASĂ…
ASTA E DIFERENȚA… ASTA E VACCINUL.. FAPTUL CA AZI POT SA RESPIR….
GÂNDIȚI PENTRU VOI… NU GÂNDIȚI PENTRU SISTEMUL CARE NU VA DAT VOIE SA GÂNDIȚI…
DOAMNE AJUTA ȘI DAI DOAMNE MINTEA ROMANULUI DE DUPĂ….
Nimeni nu spune ca odata afectata capacitatea pulmonara aceasta nu se mai recupereaza in intregime.
Sechelele cu care raman cei care au avut nevoie de oxigen sunt pe viata iar un cancer pumonar se poate dezvolta mult mai repede.
Doamna manager, întrețineți psihoza! Problema nu consta in vaccinare, ci in faptul ca tratamentul nu este eficient, nu aveți medicamente!
Accentuați faptul ca cei mai mulți care sunt internați, sunt nevaccinați, (normal ca sunt mulți), dar despre cei vaccinați care fac boala și unii dintre ei mor, nu se vorbește așa de mult. Boala exista, indubitabil, dar despre eficienta vaccinului nu știe nimeni nimic. Nu s-a demonstrat eficienta vaccinului in țările cu rata mare de vaccinare…
Boala o s-o facem cu toții, asta-i viața, “pe cale de consecință”, chiar dacă nu-i un raționament juridic, boala nu alege între vaccinați și nevaccinați: fiind mai putini vaccinați, normal ca sunt putini și in spital cu boala, iar cei mai mulți nevaccinați au făcut boala datorită faptului ca nu au respectat anumite măsuri sau pur si simplu nu au avut ce face, datorită contagiozității bolii.Q.E.D.
Eu, personal nu cred in acest vaccin făcut pe repede înainte, nu recomand nimănui sa nu se vaccineze, este strict opțiunea fiecărei persoane.
Doamna manager, va recomand sa faceți un pas in spate, înțeleg ca va place atenția, dar asta denota ca aveți o frustrare, vreți sa compensați într-un fel, nu știu ce… Săptămâna asta ați hărțuit psihologic o asistenta medicală și nu este prima victima a dumneavoastră. Încetați…
Sa inteleg ca toate tarile civilizate, Anglia, Franta, Spania,Portugalia,,Danemarca, etc. care au rata de vaccinare peste 85%, au o populatie de tampiti?
De asta am ajuns unde santem. Prostii Europei.
O natie de Gigi-contra.
Noi , bulgarii si rusii. Desteptii planetei, mereu sarantocii din estul Europei.
Pana nu pricepeti diferenta intre a preveni si a avea boala, v-a fi greu.
Mult succes la ATI.
Pt high IQ: mergi la clasa a II-a și învață sa scrii, altfel “v-a fi greu” pentru tine. Ce-mi dorești tu mie, să-ți dea cine vrei tu ți-e, dar nu la ATI.
Geniu ce ești tu…
Tie, doar tie! Scuze pentru autocorect…
Sau mai bine nu, sa te ferească de toate relele…
Oare cati detin certificate verzi false, oameni de afaceri, politicieni, pile si relatii. Ajung sa obtina certificate de deces adevarate!
Zeci si sute de mii, in toată tara sunt anchete cu centre care vaccinează fals
Treaba asta are si o medalie, „prostul secolului” sau nu stiu cum sa-i zic, o sa fie tare haios la aia dacă de frica o sa vrea sa se vaccineze pe bune având deja țidula de vaccinați :))))
Niste imbecili mult mai prosti decat cei care nu se vaccineaza
N-o sa se mai poata vacccina deloc, iar daca se impute treaba n-au decat doua variante ori sa moara ca prostii ori sa bage medicul care i-a vaccinat fals la inchisoare.
E adevărat ca în spital ești supus la tot felul de chinuri datorita sedarii de care se tot vorbește! Cu toate acestea singura soluție e vaccinarea oameni buni!!!!
Ciprian Donose esti vaccinat?
Dacă nu mai rezista sa se uite pe extrasele de cont. Sunt foștii șpăgari, care te trimiteau acasă dacă nu sareai la cap. Sa termine cu bocitoare și sa facă treaba, de asta sunt plătiți.
Da ! Cu ambele doze ! Sunt programat pe 10.11.2021 pemtru doza 3
Ati obosit omorand oameni ca la macelarie. Stiu ca faceti tot ce puteti, asa e protocolul, nu aveti cum sa faceti altfel. Sunteti niste „mecanici” amatori care folositi manualul ca sa „reparati” oameni. Habar nu aveti cum functioneaza, aplicati ce scrie in carte.