
PAUZĂ… Avocații lui Buzatu trag de timp. Au obținut de la judecătorii Curții de Apel o amânare a judecății contestație la mandatului de arestare pe motiv că nu au avut timp să studieze dosarul cauzei. În timp ce Buzatu se întoarce în arest, aceștia încearcă tot felul de chichițe avocățești pentru a spune că flagrantul nu a fost făcut conform procedurii. De asemenea, ei vor să scoată din probatoriu poate cea mai solidă probă, cea în care acesta spune în momentul în care este oprit de polițiști că banii din geanta aflați în portbagajul mașinii sunt economiile sale de o viață. Numai că acolo erau banii dați de Emil Savin. La Tribunalul Vaslui Buzatu s-a sucit și a spus că de fapt banii erau cu împrumut, el cerând doar 125.000 și că Savin Emil a înțeles altceva și i-a remis suma de 10 ori mai mare. Avocații au declarat la terminarea ședinței de la Curtea de Apel că acea declarație prin care spune că banii sunt economiile sale este luată fără ca procurorul să-l avertizeze că tot ceia ce spune din acel moment constituie probă la dosar.
“Nu s-a pronunțat astăzi. Am solicitat instanței să amâne judecata cauzei pentru a avea și noi acces la dosarul cauzei. Din nefericire, până la acest moment, singurele probe la care am avut acces sunt cele care s-au spus, pe căi neștiute, în presă. Noi nu am avut acces la dosarul cauzei. Noi am solicitat și instanța a încuviințat să avem acces. Practic, suntem într-o contestație și suntem într-o țară în care toată lumea se pricepe la fotbal și la politică și la justiție, mai nou. Acest dosar are legătură, evident, și cu justiția și cu politica. Doar câteva cuvinte, fotbalistic vorbind, Ministerul Public a încheiat prima repriză în avantaj. Suntem în repriza a doua, în fața Curții de Apel Iași și încercăm să câștigăm acest meci dar și un egal ar fi deajuns. Clientul meu nu a făcut astăzi declarații. Singurele discuții care s-au purtat au fost discuții de natură procedurală privind dreptul la apărare. S-a fixat termen pentru data de mâine, la ora 13.00 și misiunea noastră, ca avocați este ca, în timpul care ne-a mai rămas, practic 24 de ore, să putem parcurge cele 10 volume de urmărire penală din acest dosar și, eventual, înregistrările audio – video făcute de către Ministerul Public. Dacă faceți referire la acel moment cu flagrantul, polițiștii, după ce l-au percheziționat, și, având în vedere că aveau un dosar la care lucrau de 7 luni, i-au adus la cunoștință că este acuzat, că are dreptul să păstreze tăcerea și că are dreptul să nu dea nici o declarație pentru că, orice declarație va putea fi interpretată împotriva lui. Evident că nu s-a întâmplat acest lucru, deși aveau obligația procedurală de a face acest lucru dar nu l-au făcut. Au solicitat acele declarații pe un ton imperativ. Sigur, apărările se fac în dosarul cauzei, nu se fac aici. Presa a fost inundată cu aceste flagrante și concluziile pe care le-a și tras, le-a și tras exclusiv pe ceea ce v-a fost livrat de către cineva binevoitor.
Avocatul lui Buzatu provoacă presa și spune că pune dosarul la dispoziția jurnaliștilor
Avocatul lui Buzatu propune presei un exercițiu curajos. Spune că pune la dispoziției cele 10 volume ale dosarului și de lasă pe noi ziariștii să deliberăm: «Eu nu am acest lux, să trag concluzii doar pe ceea ce apare în presă. Sarcina mea este să consult dosarul cauzei și tare mi-aș dori ca, odată ce voia avea acest dosar, să vi-l pot pune la dispoziție să trageți propriile concluzii și s-ar putea să ajungeți la concluzia la care am ajuns și eu până acum, că lucrurile stau puțin diferit față de ceea ce s-a prezentat în presă. Urmează să apară soluția instanței și să ne expunem concluziile în fața instanței de judecată. Un simplu exercițiu îl puteți face pentru că aveți deja documentele care s-au scurs în presă. Verificați dacă există corespondență între comunicatul dat de Ministerul Public cu privire la acuzațiile aduse domnului Buzatu și ceea ce apare în referatul cu propunere de arestare preventivă cu referire la momentul în care se spune că dl. Buzatu ar fi pretins sume de bani. Banii respectivi au fost puși la dispoziție de către Ministerul Public, în bancnote de cupiură de 500 de ron», a declarat avocatul Daniel Atasiei.
Datoria avocatului este să apere presupusul hoț. Tot avocatul trebuie să apere adevărul, adică realitatea existentă, nu pe cea închipuită de dragul banilor, care, culmea, se numesc ONORARIU.
Tot culmea, intr-o țară europeană, avocatul poate fi profesor universitar la cea mai prestigioasă universitate din zonă, chiar de procedură penală, unde, îi învață pe studenți drept. Dreptul de a fura țara de către „o vulpe în blană de oaie”.
Dar, nu e de mirare, are practică politică în acest sens la șefia universității, care, dacă cineva își mai aminteste, a dus în groapă ministerul justiției din partea psd. Ce a făcut domnul ministru cu ordonanța hoților, o țară întreagă știe!
Așa că e bine să școlim hoți la universitate, că ăștia plătesc cel mai bine, cel mai gras ONORARIU.
Și hoțul, bineînțeles, angajează pe cel mai prestigios profesor de drept, să-i apere hoția.
Să văd fie rușine, domnule profesor universitar de drept, ar trebui să vă scrieți demisia, de ONOARE, nu să pozați în Cuza la facultate, în Capone în fața hotului și în Zoro în fața instanței. E mai ușor să „faci parte” cu hoțul, primind o parte din hoție, decât să demaști nedreptatea.
„Jur să respect şi să apăr Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile omului şi să exercit profesia de avocat cu cinste şi demnitate. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Spuneți-le studenților, de la drept, jurământul avocatului, mai articulat pe cuvintele cinste și demnitate, apoi încercați și o explicație clișeică, cum că presupusul hoț trebuie apărat corect, așa cum o faceți dumneavoastră! Sunteți și penibil, în fața evidenței susțineți o ficțiune.
Bine că nu l-ați apărat pe Cioacă, până la moarte vă bântuia Elodia.
Apreciez comentariul, chapeau bas !
Buzatu trebuie să rămână în arest cel puțin 10 ani! Asta e clar. Dar nu singur! Farmazon a crescut pe spatele lui Buzatu, dădea bănuțul, totul era bine. Dar deodată a crezut ca nu mai trebuie să dea bănuțul. Atunci a început divorțul. Lui Farmazon îi plăceau contractele pe bani frumoși dar uita că doar de capul lui, nu ra fi obținut nimic. În concluzie, buzatu, dacă dă de judecătorul cu presiune în instalație, sta minim 4 5 ani în arest, și încă 20 30 pe lângă el.
A gresit cand a spus M ai scapat Emil eram pe drojdie Daca spunea Astia sunt bani ptr dojdie nu era arestat el fiind drojdier !!!
Eu când am postat un comentariu cu numele real la adresa lu Buzatu,automat a 2a zi am avut popririe pe toate conturile. Buzatu cu cine ești în cameră pe arest?
Sa mori tu ?!
Nu în această perioadă,vorbesc de 4 sau 5 ani in urmă. La multi ani domnule Buzatu!
Hidra a fost decapitată parțial, buzilă * la pușcărie cu tine. Poate ai dreptul la mai multe telefoane de pe arest, dă un telefon la CJ și învață-ți șopârlele să se spele, să meargă la o frizerie și să se bărberească,doar nu țin doliu…….
Buzatul v a spune ca pescarii sunt parti in spaga si va primi jum de pedeapsa .Daca exista si inregistrari audio intre pescari si inculpat pedeapsa sw distribuie.
cine a suferit cel ce are averea confiacata
Daca si asta mai scapa…
Bun ,sa zicem ca aia au fost sub forma de împrumut dar atâția bani?și când omul îți da un împrumut logic ,atâția bani nu ii numeri?nu te uiți?ca sa știi cât ii dai înapoi,avocații au fost și vor fi întotdeauna corupți.
Haide ma!sub forma de împrumut, la.mandria lu Buzatu!
Si uita asa incepe jocul amanarilor si dupa vreo 10 ani faptele se prescriu … cum au scapat ciurda aia de vamesi ?
Succes lui Adrian Tighici in preluarea fraielor la PSD Vaslui!
Singurii care au voie sa minta in mod oficios (si culmea in fata instantei) sunt avocatii.
Tare îmi e că acest avocat are dreptate , iar Buzatu sa fi cerut doar împrumut , iar Farmazon sa se spele el pe maini cu drumul strategit l-a băgat pe Buzatu , că doar așa face Farmazon își bagă prietenii sau Ginerii in pușcărie 🤔sperma că DNA-ul sa se aplece și asupra drumului strategic să facă cercetări iar Farmazon să plătească
Valeu, acum cum o scoatem la capat? Si daca cere si despagubiri? Ce justitie nedreapta…
Eu spun că lângă Buzatu ar trebuie sa fie și Farmazon pentru frauda cu fonduri europene așa cum s-a dus și Donca dar dacă ești greu de cap ghinion
Buzatu este un jeg un Escobar de Vaslui.